Vulpea mănâncă peşti!?

Fiind o fană a emisiunii de pe Prima TV, Mondenii, într-o seară, auzind că Mihai Bendeac are blog, am decis să caut adresa, evident, a blogului. După puţine secunde de căutare pe tradiţionalul Google, am găsit adresa şi, începând de la ora 23 şi până la ora 3...am citit genialul blog. Mă aşteptam să fie aşa, nici nu avea cum să fie altfel, însă altceva voiam să reliefez în acest post.
Am citit în unul dintre posturi despre dilema lui şi anume: Vulpea mănâncă peşte??? Trebuie să recunosc că mi-am pus întrebări. Sună pueril, dar na...el are 25, eu am 19...he's the freak. Dilema a fost descoperită. Vulpea nu mănâncă peşti, dar există o specie care mănâncă crabi, dar e în minoritate, nu se pune. Pentru veridicitate am apelat la fosta profă de biologie din liceu, confirmând. Aflând răspunsul i-am trimis mail lui Bendeac, informându-l în legătura cu dilema care-l ţinea treaz. SURPRINZĂTOR, mi-a răspuns la mail, mulţumindu-mi şi..pupându-mă :D
P.S. Am scris acest post ca să mă laud :))

Am învăţat...

În urmă cu 2 ani eram o copilă care avea impresia că totul este frumos şi că lumea e bună. În urmă cu 2 ani credeam că sunt iubită şi respectată de persoana cu care am alesesem să trec de copilărie. În urmă cu 2 ani eram altă persoană, nu credeam ca timpul o să ajungă să mă schimbe, bineînţeles, împreună cu trăirile. Am învăţat, de fapt...tot timpul avem de învăţat, doar că ne dăm seama mai târziu.

Am învăţat că nicio persoană nu seamană cu alta...

Am învăţat că fiecare iubeşte în felul lui...

Am învăţat că oricât de mult iubeşti pe cineva...acea persoana nu te poate iubi la fel...

Am învăţat că un gest de indiferenţă poate răni...

Am învăţat că prietenii pot sa te dezamăgească...

Am învăţat că la orice oră, în orice zi...prietenul/prietena cel/cea mai bun/ă te primeşte cu braţele deschise şi-ţi oferă un umăr...

Am învăţat că trebuie să crezi în tine pentru a reuşi...

Am învăţat să merg cu capul sus pentru că m-am dăruit trup şi suflet persoanelor pe care le iubesc ( numărul acestora...nu trece de 6 )...

Am învăţat cât de mult contează 5 minute alături de el/ea...

Am învăţat că lumea îşi caută binele, călcând peste sentimentele şi eforturile unor oameni...

Am învăţat să zâmbesc când îmi e greu...

Am învăţat că mintea îţi spune ceva...inima altceva...

Am învăţat că oricât de mult îţi pasă...s-ar putea ca altuia să nu-i pese deloc...

Am învăţat să iubesc, să apreciez şi să înţeleg...

Am învăţat şi...încă mai am de învăţat!

Furt de hârtii

Câteodată sunt surprinsă de prostia unor oameni care, teoretic, ar trebui să se folosească de creier într-un domeniul precum acesta al cercetării. Săptămâna trecută m-am dus la un instructaj pentru un studiu legat de telefonia mobilă la o firmă la care nu mai lucrasem niciodată. Bun, până aici totul pare să fie ok. Deadline-ul era marţi, 24.03. Cu o zi înainte de deadline, mă sună doamna care ne-a ţinut instructajul să nu uit să aduc chestionarele. Am anunţat-o că le-am făcut şi că o să trec să le aduc, însă în seara aceea m-am simţit foarte rău, răcind, le-am trimis un mail pe adresa firmei IRSOP, anunţându-i că nu pot să trec mâine pentru că mă simt foarte rău.
Marţi, 24.03, am avut impresia că cineva a citit mailul şi că m-au înteles, cel puţin aşa ar fi fost firesc. Nu m-au sunat, nu au insistat cu nimic.
Miercuri, 25.03...la fel, nimic care să mă facă să mă simt vinovată că nu am ajuns la firmă.
Joi, 26.03, a început showul. Deoarece nu mă simţeam deloc bine, fiind "lovită" de gripa aceasta care urmăreşte întreaga populaţie...m-am trezit foarte târziu, având telefonul pe silent, bineînţeles că nu avea cum să mă trezească un apel. Când m-am uitat la telefon, am vazut că aveam vreo 15 apeluri...fixuri, mobile, apeluri cu număr secret... Am încercat pe toate numerele de telefon care m-au apelat să sun. Nimic, nu răspunde nimeni. Insist. Nimic. La un moment dat, primesc un sms care sună cam aşa: "Dacă nu returnezi chestionarele irsop (FĂCUTE SAU NEFĂCUTE) vom anunţa poliţia pt. furt! Vino urgent cu ele (sau trimite pe cineva).Mulţumesc!". Incredibil, de necrezut! Unde poate să ajungă prostia umană? La ce cote??? Are limite??? M-am amuzat teribil, bineînţeles, insistând pe acele numere de telefon, dar...din nou nu mi-au răspuns. La 20:41, surpriză! Era doamna Florina ( sper să-mi amintesc bine numele ), foarte indignată, "răţoindu-se" la mine. I-am răspuns: "Bună seara, doamnă! Mă bucur că aţi avut decenţa de a mă suna după ce eu v-am sunat de 100 de ori şi nu mi-aţi răspuns". A început să-ţi ţină speechul, deoarece nu puteam s-o opresc, vorbea precum o moară stricată, vorbeam peste ea. I-am spus de ameninţarea puerilă...şi mi-a răspuns că aşa procedează ei. D-zeule...oare nu s-a revoltat nimeni până acum? Dacă nu, o să fiu prima. I-am spus că le-am trimis un mail, mi-a spus: "Noi avem 100 de operatori, crezi că stăm să citim 100 de mailuri?". Mai are rost să-i critic replica( logica, mai ales )? Nu, o puteţi face voi. Cam aşa a decurs toată discuţia...
Menţionez că nu am semnat niciun contract de colaborare şi-n plus...chestionarele nu erau înregistrate, deoarece nu aveau niciun cod ( nr. chestionar ). Deci...voiau să mă acuze...de furt de hârtie..
Într-o ţară în care se fură pe faţă şi nu se revoltă nimeni, într-o ţară unde poliţia ar trebui să fie anunţată ca se fura-n parlament, într-o ţară în care îi plătim mii de euro semianalfabetei Elena Băsescu. Hmmm...acum îmi dau seama că nu avea niciun rost să mă mire întâmplarea.