Copilărie, copilărie...unde ai fugit? Unde te-ai ascuns? După copacul cu iniţiale? După a 3-a bancă de la perete? După prima cutie de bere cumpărată la comun? Te văd, să ştii!...dar nu pot să te mai prind, fugi de mine! Lasă-mă să mă uit la tine, să vărs o lacrimă în cinstea ta. Hai să luam loc...şi să privim înapoi o clipă. Cer prea mult? O clipă pe pământ...poţi să cuprinzi asta? Stai puţin...văd un copil durduliu cu ochi mari... Şşşşt...nu-mi spune! Sunt eu! Hai...mai arată-mi! Vino lângă mine, stai jos...pe bordură, unde-mi plăcea mie să stau. Hai să ne uităm peste asfalt..uite cum totul începe să capete culoare, vezi bucăţile de "cretă"? Bucăţi de perete? Cu ele desenam zi şi noapte personaje imaginate, jocuri şi...iniţiale, jurându-ne prietenie veşnică. Te rog, sterge-mi lacrima şi mai arată-mi porţiuni ce le voi duce cu mine dincolo de existenţă... Nu aşa repede, nu-mi derula filmul aşa repede...trebuie să-l retrăiesc în clipa asta!...
DE CE M-AI TREZIT??? M-ai lăsat singură pe-o bucată de pat, cu mulţi ani în plus. M-ai trezit şi mi-ai şoptit..."Nu mai e vremea ta, e a lor...".
