Perfecţiune

   Mi-e dor să scriu rânduri cu încărcătură emoţională, să caut perfecţiunea frazelor, prefăcând un personaj în cele mai frumoase ipostaze. Aş vrea o muză despre care mintea să evoce cele mai frumoase gânduri pe care să le transpun cu pasiune pe-o foaie de hârtie. Să apară perfecţiunea aceea atât de imperfectă. Să creez o lume imaginară, dar atât de reală. Să simt că este ca o culoare nedescoperită, să îi arăt asta şi să o descoperim împreună. Să surprindem locuri uitate-n lume şi să le însemnăm pe fiecare. Amprenta sentimentelor ce i le-aş purta, să fie reliefată spiritual veşnic, căci de-ar fi aşa, va fi pentru totdeauna.

Iubim

În momentul în care ne naştem, îmi place să cred că o facem din 2 motive: să iubim şi să murim. Să iubim familia, să iubim un băiat (sau fată, după caz) şi să ne iubim familia pe care ne-o clădim cu drag în timp. Să murim? Avem „povara” morţii din prima secundă de când ne-am născut. Iar acum că am lămurit aceste două motive, o să-l detaliez puţin pe primul.

Creştem cu gândul că vom avea o iubire toată viaţa. O singură iubire. Puţini dintre noi reuşim să avem acest lucru. Majoritatea trece prin ceea ce am trăit şi eu. Avem atâtea replici ale iubirii pe care o oferim. Dăruim cu porţia în unele cazuri. Dramatizăm iubirea de câteva ori…şi tot aşa. Am realizat că nu poţi iubi la fel. Poţi iubi cu aceeşi intensitate, însă să nu poţi da ceea ce ai dat odinioară. Fiecare persoană pe care-o iubeşti, o iubeşti altfel. Da, şi încă ceva…nu voi mai fi niciodată cea care te iubea cândva, voi fi replica mea, însă mai evoluată, din punct de vedere sentimental şi mintal.

Dragi călători,

Călător fidel şi disciplinat al METROREX-ului, îmi duc trupul plictisit şi adormit în fiecare zi, de luni până vineri, în Pipera. Fiecare dimineaţă petrecută în maşinăriile subteranului aduce figuri pe care le-am remarcat de-a lungul călătoriilor matinale către job-ul stresant pe care-l am. Sunt oameni trişti, oameni la fel ca mine, plictisiţi şi adormiţi. Sunt femei cu punguţe imprimate cu brand-uri cunoscute de haine şi produse de make-up pline de mâncare. Sunt bărbaţi conectaţi la muzica din mp3, mă rog, sunt în urmă, voiam să spun din Ipad şi mai există mix-ul cu tablete şi cărţi. Şi mai sunt eu. Eu care caut cu privirea persoanele cu care mă văd aproape zilnic în metrou şi cu care nu mă cunosc personal, dar m-am obişnuit cu ele. Atunci când nu-i văd,a proape că mă-ntreb unde sunt şi de ce nu sunt J). Pun pariu că şi ei au observat existenţa mea, căci aproape că ne salutăm. Hai să scriu succint despre acelea câteva persoane! Un băiat înalt, brunet, tuns 1 cu o barbă uşoară care arată bine pe faţa lui, cu-un bagaj în mână, îmbrăcat sport şi care mai citeşte câteodată. Acest baiat dă impresia că s-ar duce la sală. Are undeva la 27 de ani şi ia metrou ca şi mine, de la Politehnică până la Pipera. E chiar drăguţ, aş putea spune.

Mai este un domn, pe la vreo 45 de ani care are pe mâna stângă un tatuaj cu 2 fetiţe superbe şi mai jos un text pe care nu am reuşit să-l citesc. Aş arăta creepy încercând să-i citesc de pe mână, iar asta s-ar întâmpla dacă m-as apropia foarte tare, deci NOT. Este un domn micuţ de înalţime, tuns 0 şi îmbrăcat sport c-o gentuţă mică, stil borsetă. Ah, şi ascultă muzică rock, căci am auzul fin şi aud ce urlă în căştile vecinilor de vagon. Cred că are o poveste impresionantă şi cred că-şi iubeşte enorm familia. Jos pălăria! 

Nu toată lumea este atât de receptivă dimineaţa, aşadar vă voi spune de un băiat până-n 30 de ani, blonduţ cu părul cam lung, adică tuns 4-5-6, nu mă pricep J) care e atât de serios, încât nu schiţează nici un gest. E sigurul care-mi pare hater. E înalt, slabuţ, serios, blond, cu-o geantă purtată pe umăr şi îmbrăcat normal. Da, aici s-ar identifica mulţi, ce-i drept.

Ei bine, este şi-o persoană pe care o cunosc personal şi care în tinereţile mele îmi plăcea. Mi-e aiurea să mă bag singură în seamă, dar dacă-mi citeşte blog-ul, ştie că despre el vorbesc. Ia atitudine!!! J)

Cam acestea-s principalele persoane cu care interacţionez spiritual în metrou J). Ştiu, cred că v-aţi pierdut vremea citind acest post, dar simţeam nevoia să scriu despre ei. Cine ştie! Poate-mi citesc blog-ul!!! J))

Of, gata, am terminat, e timpul să profit că-s în concediu, să merg în Cişmigiu la ora 11 în mijlocul săptămânii şi să beau singură un fresh pe-o terasă draguţă din Centru Vechi.