
vineri, 28 septembrie 2012
Perfecţiune

vineri, 21 septembrie 2012
Iubim
În momentul în
care ne naştem, îmi place să cred că o facem din 2 motive: să iubim şi să
murim. Să iubim familia, să iubim un băiat (sau fată, după caz) şi să ne iubim
familia pe care ne-o clădim cu drag în timp. Să murim? Avem „povara” morţii din
prima secundă de când ne-am născut. Iar acum că am lămurit aceste două motive,
o să-l detaliez puţin pe primul.

marți, 18 septembrie 2012
Dragi călători,
Călător fidel şi disciplinat al METROREX-ului, îmi duc
trupul plictisit şi adormit în fiecare zi, de luni până vineri, în Pipera.
Fiecare dimineaţă petrecută în maşinăriile subteranului aduce figuri pe care
le-am remarcat de-a lungul călătoriilor matinale către job-ul stresant pe
care-l am. Sunt oameni trişti, oameni la fel ca mine, plictisiţi şi adormiţi.
Sunt femei cu punguţe imprimate cu brand-uri cunoscute de haine şi produse de
make-up pline de mâncare. Sunt bărbaţi conectaţi la muzica din mp3, mă rog,
sunt în urmă, voiam să spun din Ipad şi mai există mix-ul cu tablete şi cărţi.
Şi mai sunt eu. Eu care caut cu privirea persoanele cu care mă văd aproape
zilnic în metrou şi cu care nu mă cunosc personal, dar m-am obişnuit cu ele. Atunci
când nu-i văd,a proape că mă-ntreb unde sunt şi de ce nu sunt J). Pun pariu că şi ei au observat existenţa mea,
căci aproape că ne salutăm. Hai să scriu succint despre acelea câteva persoane!
Un băiat înalt, brunet, tuns 1 cu o barbă uşoară care arată bine pe faţa lui,
cu-un bagaj în mână, îmbrăcat sport şi care mai citeşte câteodată. Acest baiat
dă impresia că s-ar duce la sală. Are undeva la 27 de ani şi ia metrou ca şi
mine, de la Politehnică până la Pipera. E chiar drăguţ, aş putea spune.
Mai este un domn,
pe la vreo 45 de ani care are pe mâna stângă un tatuaj cu 2 fetiţe superbe şi
mai jos un text pe care nu am reuşit să-l citesc. Aş arăta creepy încercând
să-i citesc de pe mână, iar asta s-ar întâmpla dacă m-as apropia foarte tare,
deci NOT. Este un domn micuţ de înalţime, tuns 0 şi îmbrăcat sport c-o gentuţă
mică, stil borsetă. Ah, şi ascultă muzică rock, căci am auzul fin şi aud ce
urlă în căştile vecinilor de vagon. Cred că are o poveste impresionantă şi cred
că-şi iubeşte enorm familia. Jos pălăria!
Nu toată lumea
este atât de receptivă dimineaţa, aşadar vă voi spune de un băiat până-n 30 de
ani, blonduţ cu părul cam lung, adică tuns 4-5-6, nu mă pricep J) care e atât de serios, încât nu schiţează nici
un gest. E sigurul care-mi pare hater. E înalt, slabuţ, serios, blond, cu-o
geantă purtată pe umăr şi îmbrăcat normal. Da, aici s-ar identifica mulţi, ce-i
drept.
Ei bine, este
şi-o persoană pe care o cunosc personal şi care în tinereţile mele îmi plăcea.
Mi-e aiurea să mă bag singură în seamă, dar dacă-mi citeşte blog-ul, ştie că
despre el vorbesc. Ia atitudine!!! J)
Cam acestea-s
principalele persoane cu care interacţionez spiritual în metrou J). Ştiu, cred că v-aţi pierdut vremea citind acest
post, dar simţeam nevoia să scriu despre ei. Cine ştie! Poate-mi citesc
blog-ul!!! J))
Of, gata, am
terminat, e timpul să profit că-s în concediu, să merg în Cişmigiu la ora 11 în
mijlocul săptămânii şi să beau singură un fresh pe-o terasă draguţă din Centru
Vechi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)