Crăciun fericit!

Este Crăciunul...cică un bun prilej de a te detaşa de toate gândurile rele şi de toate problemele. Cică un bun pretext de a-ţi arăta ipocrizia, trimiţând mesaje pompoase tuturor celor din agenda telefonică. Cică o bună ocazie de a mânca precum un somalez în faţa unei bucăţi de pâine. Cică! Nu mai simt demult Crăciunul, dar împinsă de aceste sentimente de machiavelism...îmi doresc să fiu alături de cei pe care-i iubesc. Am trimis şi mesaje, dar nu de genul celor pe care nici măcar nu le citesc..."Să-ţi crească în frunte un corn de sănătate, un neg de fericire şi-un furunc de bucurie" ( ceva în stilul asta ). Mă rog, în postul asta voiam să scriu despre altceva, însă are legătură cu ceea ce am scris mai sus. M-am trezit astăzi de dimineaţă ( dimineaţa la mine înseamna 11 ) să merg cu tatăl meu la cimitir, din păcate, avem de dat mai multe pachete. Mă aşteptam la puhoiul acela de oameni...dar nu! Surprinzător, în an de criză, foarte puţini oameni la cimitir...care pun pe masa de Crăciun...ceea ce dăm pentru morţi. După ce a negociat tata la intrarea în cimitir pentru nişte crengi de brad, o coroniţă, un buchet de flori şi nişte lumânări...am luat-o uşor pe lângă mormintele reci care arătau a anii 80 din cauza zăpezii de pe ele. Am ajuns la unchiul meu, la Nicolae...l-am întrebat în sinea mea ce face şi i-am dat cu săru-mâna. Flori ofilite şi frig...i-am aprins lumânări şi îl aud pe tata, spunând..."Anul trecut venisem cu el la tata". Mi-am ţinut lacrimile... Am plecat, l-am lăsat în compania veşnică a lui George Enescu... Când am plecat...m-am uitat în spate, tata rămansese câteva clipe nemişcat, uitându-se spre locul unde era fratele lui. Acum, era momentul să mergem la tataie...la câtiva paşi de unchiul meu...în drum spre el priveam crucile atât de vechi şi nemişcate, mai schimbam o vorbă cu tata şi mai împărţeam pachete. Am ajuns la tataie, i-am dat şi lui cu săru-mâna şi mă gândeam cât de frumos ar fi fost dacă mai era şi acum printre noi. A murit in 1994, eram mică, dar îl iubeam aşa de mult încât ador să-mi spună cineva că seman cu el. Mi-ar fi plăcut să stau cu el...să-mi povestească cum a luptat în război, cum s-a întors după atâţia ani din Rusia fiind prizonier...şi să mă iubească cel puţin cât îl iubesc eu pe el. Mi-am luat la revedere...şi încet am ieşit din acest lagăr al amintirilor, lacrimilor şi...regretelor. După cum ziceam mai sus...mi-am dorit să fiu lângă cei pe care-i iubesc şi am reuşit să fiu ( cu o singură excepţie ) şi lângă cei care nu mai sunt fizic cu noi. Vă iubesc...
P.S. Făcea mama pachetele, mă uitam în ele...şi fără să-mi dau seama...i-am zis mândră: "Să vezi ce pachete o să fac eu!!!" :))

Deci...20

Ei bine, am schimbat prefixul...mi-aduc aminte când am făcut 10 ani, abia aşteptam să ajung la 20. Voiam să fiu mai mare, dar acelaşi copil care făcea prostii la şcoală, rămânând corigentă la materii ca muzica din cauza obrazniciei eram. Mi-aduc aminte de prietenii mei cei mai buni din copilăria frumoasă pe care am avut-o...Raluca, Rentzy, Alin, Cristina, Paulică, Corina şi mai târziu Marius căruia îi spuneam Găină:)) Scuze, Marius! Scuze şi pentru "bătăile" încasate...ce să-ţi fac dacă erai dinamovist! Tare rea mai eram cu tine... Mi-aduc aminte cu emotie cum ne-am scris iniţialele pe copacul în care eram toată ziua cocoţaţi... Mi-aduc aminte cum stăteam pe jos şi ieşeau nişte gândaci parcă de la Cernobal din canal, ne uitam la ei, ţinându-le companie... Mi-aduc aminte de caţeaua aia Negruţa...care ne facea mereu pui pe care îi creşteam, aveam fiecare unul...Mi-aduc aminte că eu am venit c-o foarfecă de acasă...şi mi-am tuns câinele şi l-am şi spălat..plin de spumă, mi-a scăpat...şi s-a băgat sub o maşină, restul...vă puteţi imagina... Mi-aduc aminte de Rentzy care râgâia atât de tare...încât ieşeau oamenii la geam, mai şi vorbea...râgâind, evident. Mi-aduc aminte că Paulică îşi făcuse o prietenă la un magazin ca să ne dea aia diferite pe gratis:))...Mi-aduc aminte când ne-au alergat ţiganii...şi mai ales, mi-aduc aminte de familia Simion care n-o să ne uite niciodată şi, bineînţeles, Camelia care îţi lua bătaie mai des decât un profesionist în ale boxului:)) Aş da orice să mai pot să trăiesc câteva zile în vremea aia. Mi-e dor de voi...rău de tot! Acum am 20 de ani...şi nu vreau să las să treacă timpul pe lângă mine. Iau o gură de vodka...ca la 20 de ani...fără griji şi fără bani.

Iată colindătorii!

Miroase a sărbători şi-n metrou, dragii mei! Nu mai fusesem de ceva vreme cu metrou, dar astăzi am avut drum cu sursa mea de inspiraţie. După ce am îndurat frigul iernii abia venite până-n oase, fulgii de zăpadă se izbeau de faţa mea ca musca de parbriz...mă bucuram de căldura de la metrou. Mă urc la Politehnică, mă aşez...un nene mai închis aşa la culoare cânta colinde acompaniat de acordeon. Urmează staţia Eroilor...o copilă de vreo 17-18 ani cu un puradel în braţe...ghiciţi ce! Cânta colinde!!! Urmează staţia Izvor...bineînţeles, din nou colinde, dar de data asta era o româncă. Umează staţia Unirii...2 copilaşi, un băieţel şi-o fetiţă de etnie colorată specifică Romaniei, pe la vreo 6-7 ani, bine înfofoliţi...cântau colindeee!! Cântau aia cu "La mulţi ani, muuulţi ani cu bine", iar fetiţa batea cu o stea făcută din carton şi dată cu sclipici oamenii din metrou. N-am terminat! În momentul în care s-au urcat aştia mici, o femeie pe la vreo 28-29 de ani, slabănoagă şi ochelaristă, dădea ochii peste cap, vizibil deranjată de apariţia altor colindători, dar când a auzit ce cântău...a început sa dea din cap şi fredona şi ea într-un mod extrem de penibil. La Timpuri Noi...s-a urcat o cerşetoare, dar nu se pune, nu ne-a încântat cu nimic. Mi-era dor de metrou, mi-era dor să mai scriu ceva despre oamenii care circulă cu metroul, poate dau şi de tine:)) Ah, în încheiere o să vă spun că am avut drum cu şoricioaica mea Alina spre Glina, da, exact, unde-i groapa de gunoi, noroc că e frig şi nu prea mai miroase. Am mers cu maxi taxi şi când ne-au urcat...aproape numai rromi ( să nu înţelegeţi că am ceva cu ei, am cu aia care fac rău ), ne-am aşezat în spate...evident, lângă nişte ţigani care ne-au ţinut companie până-n Glina. Unu era cu "nevasta-sa"...care mai avea puţin şi mă lua la bătaie...ca "dăşteptu" ei...se dădea la mine. Înghesuială, frig...şi şosete ude! Recunosc, cred că mi-o cam luam de la piranda aia, era voinică bine. V-am lăsat, v-am pupat şi...un citat la final, deh, l-am auzit în maxi taxi: "De bine de rău, noi avem ce mânca...ei n-are ce"!

Memories

Parcă aş vrea câteodată să mă uit la poze...nu simple poze, poze cu mine şi cu tine...
Să pot să mă bucur pentru câteva secunde...
Să pot să-mi amintesc câteva momente...
Să pot să zâmbesc câteva minute...
Să pot să mă amagesc câteva secunde...
Să pot să oftez...după câteva momente...
Să pot să mă gândesc...ce mai trece timpul!