duminică, 3 ianuarie 2010

S-a mai dus...

Mi-aduc aminte că eram clasa a 11-a, aproape corigentă la matematică... Atunci am cunoscut-o pe doamna Rodica...care avea să-mi fie timp de 2 ani meditatoare la mate, care avea să-mi fie ca o mamă şi-o prietenă, care avea să plângă cu mine când îi povesteam lucruri şi gânduri triste de-ale mele, care avea să râdă şi să se bucure cu mine la bine şi la reuşite. Îmi amintesc cât de timidă eram în prima săptămână...abia ridicam capul să mă uit la ea, dar a reuşit să mă ţină aproape prin felul ei de a fi, prin bunătatea pe care o emana. Îi datorez multe... pe lângă faptul că încă ştiu să fac o matrice şi-o ecuaţie de gradul 2...mi-a arătat ce-nseamnă să treci peste greutăţi cu capul sus, mi-a arătat caldură şi blândeţe, mi-a arătat cum este un om bun. Mă mângâia pe mâini...şi-mi zicea: "Veveriţă mică şi frumoasă", se uita la mine şi-mi spunea că vrea un copil care să-mi semene (nu avea niciun copil)...Mă suna şi după ce-am terminat cu bacul şi ţin minte că primul lucru pe care m-a pus tata să-l fac după aflarea rezultatelor...a fost să o sun pe doamna Rodica...pentru că datorită ei am luat acest examen. Regret că m-a sunat cu mai puţin de-o lună înainte să moară...să vin pe la ea...şi nu mi-am făcut timp să merg s-o văd...poate pentru ultima oară în viaţă. Regret că am uitat să-i spun în ultimul sms trimis, acum 3 zile...cât de dor mi-e de ea. Regret că...nu m-am bucurat mai mult de prezenţa ei în viaţa mea. Regret că a murit o persoană pe care voiam să o am alături în toată existenţa mea. Vă iubesc mult, mi-aţi fost un exemplu, m-aţi învăţat lucruri frumoase şi necesare-n viaţă...şi vă rog... să îi salutaţi pe toţi cei dragi ai mei de sus, să aveţi grijă de ei...cum mereu aţi avut de mine. Vă iubesc...şi vă cer scuze dacă v-am dezamăgit vreodată...

Un comentariu: