Muse

O muză cu părul negru, lung şi ondulat care îi acoperă spatele gol şi arcuit c-o şiră conturată ca-ntr-o capodoperă ce rămâne-n istoria artei. Este înconjurată de munţi de gheaţă, iar buzele roşii naturale îi tremură uşor, uitându-se-n gol cu ochii ei în care poţi citi povestea mării, o mare a cărei existenţă se pierde în miliarde de ani. Se uită-ntr-o memorie demult pierdută, o retrospectivă a vieţii îi curge printr-un izvor al uitării. Mă uit la mâinile ei fine, la încheieturile ei de gazelă, atunci când le mişcă ai spune că ar cânta la un pian, un pian ale cărui clape sunt infinite. Ridică mâinile spre un cer gol, cuprins de negru, unde Luna lipseşte cu desăvârşire, iar corpul ei de clepsidră se vede pierdut pe-un fond abstract, coastele ei sensibile par uşor vinete de frigul care-i este prizionier în suflet. Talia îi este cuprinsă de-un material creat de vânt, curge pe ea, trăieşte pentru ea şi se regăseşte în ea. Are universul ei, totul în jurul ei are o identitate, o viaţă, un rost... Mă opresc s-o privesc, mi-e teamă să n-o pierd pentru că atunci când mă va simţi, va urca undeva unde n-o pot ajunge şi n-am s-o mai pot ajuta...