Parcă aş fi dintr-o eră glaciară, materia vie acoperită de greutatea gheţii, mii de ani ar fi trecut, dar totul este static... Oglindă peste tot, albastru întruchipat, strălucirea perfectului. Alură de femeie în fragilitatea copacilor, acoperiţi de pofta naturii. Luna se priveşte ca o stăpână într-un orăşel părăsit. Singură, repulsivă şi demult uitată... Exită aerul pus în mişcare, sunt sufletele voastre, sunt sufletele din sufletul meu... Se plimbă stinghere, fără destinaţie, fără înfăţişare... Luna, gheaţa şi suflarea voastră se contopesc într-o poveste de basm, una a cărei sfâşit nu există.
sufletu meu e in concediu la ski :)
RăspundețiȘtergereFrumos! Have fun! :)
ȘtergereCrengi obosite, tzurtzuri ascutiti, vant rece si-necacios, oglinzi nemarginite si pe-alocuri sparte, calcate-n picioare de suflete-nghetate care alearga prin haos zambind complezent...totul te face sa te uiti fara patima, fara surasul incalzit de soarele unei ere care acum parca s-a facut scrum sub durerea naturii ce-si deplange soarta.
RăspundețiȘtergereLike, like, like :)
RăspundețiȘtergere