Carte uitată

Şi-mi repeţi că sunt cel mai bun lucru din viaţa ta, mi-ai spus-o prin toate mijloacele posibile... Nu întelegi că-s doar o perioadă, o carte din biblioteca vieţii tale. Am fost trimisă sa te-nvăţ să te eliberezi de crusta malefică a sufletului tău, am făcut-o...şi-am plecat. Nu mai ai pagini, nu mai ai cerneală...nu mai poţi scrie nimic bun din ce a rămas în mine. Vei vedea alb în faţă, te voi ţine pe loc, te voi răni, mă voi juca cu sentimentele tale precum zarurile care se lovesc de tablă. N-o să fac decât să-ţi distrug mitul. Mit ce să regăseşte în fiecare capitol din viaţa ta...în viaţa mea. Fă-mă o poveste, un basm, fă-mă caracterul negativ, fă-mă fatală...căci nu-s departe de asta, mai ales...în cartea ta.

Eşti

   Eşti ca o ploaie de vară...o ploaie scurtă, răcoroasă, de care ai nevoie atunci când calci pe asfaltul moale şi încins de razele supremului Soare. Eşti mirajul unei adieri de vânt pe-un câmp de flori de mac...o senzaţie fină şi trecătoare, înşelătoare, dar cu o puternică senzaţie de libertate. Eşti ca ziua de mâine...cu gânduri mai bune, cu speranţe, cu mintea plină şi obosită. Eşti ca o noapte de vară...caldă, primitore, dar ascunsă. Eşti un clişeu, dar unul frumos şi melodic, unul pe care nici tu nu-l înţelegi, dar îl foloseşti. Eşti o minciună somptuoasă...şi cu asta am zis tot.