marți, 28 iulie 2009

Urmează staţia...cu peronul pe ce parte vrei.

Când eram micuţă...adoram să merg cu metrou, mă fascina...asta pentru că mergeam foarte rar cu el.Stăteam lipită de geamurile alea, urmăream fiecare mişcare, îmi plăceau graffitiurile...deşi nu înţelegeam nimic. Astăzi...nu ştiu cum să scap de el, merg cu metroul, având permisul în portofel ( da, am luat şi permisul, un fleac, l-am luat din prima...fără spagă, altă femeie-n trafic, trist, frate ). Mă rog, în postul ăsta vreau să reliefez altceva... De câte ori aţi analizat în metrou oamenii din faţa voastră? Lăsaţi-mă pe mine, de fiecare data! Vă miraţi ce unghii neîngrijite are la picioare femeia aceea de vârsta a 3-a, vă amuzaţi de vreo sorcovă umană, trageţi cu urechea la „vecinul” şi cu ochiul în nelipsitul ziar Libertatea, vă „admiraţi” sau vă admiraţi în geamul din faţa voastră, apoi urmăriţi traseele metrourilor, iar când observaţi că o anumită persoana din faţa voastră se uită-n altă parte...vă uitaţi la ea ca la televizor.
Astăzi am mers destul de mult cu metroul şi-n tot acest timp am făcut ceea ce am scris mai sus, însă o să vă descriu câteva personaje interesante. Un cuplu, o babă şi-o femeie cu copil. Să-ncep cu cuplul. Un urangutan pe la 1,70 cu tricou Tommy Hilfiger, un model tare nereuşit al brandului, pantaloni albi care lăsau să se vadă chiloţii şi nişte espandrile în note minimale. Avea în jur de 27-28, o pereche de dinţi de neinvidiat, ochi lăsaţi, faţă lunguiaţă, tuns 1...şi vreo 100 kg. Super...not. Ea, o tipă slabă...tot pe la 1,70 cu nişte pantaloni scurţi cu vedere la fund, un maieu banal verde...un sutien negru ( se vedeau bretelele ) şi nişte săndăluţe cu toc...să fie femeia mai înaltă, să se simtă maimuţa bine.Frumuşica, brunetă, faţă de copilaş ( bine...nu avea mai mult de 17 ani ) şi ochi mari, dar...o stricau cerceii de ţărancă...nişte covrigi împletiţi în mărime naturală. S-au aşezat ei, maimuţa, mestecând cu talent guma şi...punându-şi portofelul pe un scaun, trist este că mai erau oameni în metrou care stăteau în picioare, eh, anyway...şi micuţa stând în poala lui. El îi reproşa...că de ce nu şi-a luat alt maieu, apoi îi mai băga din când în când mâna între picioare, ea „hai măi, pui...dacă nu-mi iei altul...”. La un moment dat, urangutanul...şi-a scos banii din portofel, PĂZEA! A început să-şi numere hârtiile de câte un milion sub privirile paţachinei care radia de fericire, maimuţa ranjea fericită cu dinţii ei galbeni şi uraţi. TRIST!
Despre babă nu o să am prea multe de spus, dar jur că voiam să-i fac o poză...însă telefonul meu pe care-l primeşti la Cosmote gratis...la cel mai ieftin abonament nu oferă claritate. O mamaie la vreo 60 de ani...citea foarte pătrunzător revista...Popcorn, o revistă al cărei public ţintă are vârsta cuprinsă între 9 şi 16 ani...cu indulgenţă. Subiecte principale ale revistei...cum şi-a luat bătaie Rihanna de la Chris Brown, ce album neinteresant a mai scos Anna Lesko...teste de genul: „Cum să fii cool?”, „Cum să îl cucereşti mai repede”, „Ce sărut ţi se potriveşte”...şi subiecte dezbătute „intens” de către un zis psiholog, subiectele ar fi: „Oare rămân însărcinată dacă sunt virgină?”, „Cum se sărută? Doare?”, „Am 12 ani şi am rămas gravidă. Ce fac??”, „Am 14 ani şi am o relaţie de 2 luni. Cu ce să-l mai surprind în pat pe prietenul meu?”. TRIST!
Acum o să fiu puţin cam rea, dar femeile din ziua de astăzi dacă toarnă un copil...nu mai ştiu ce-nseamnă o dietă, un coafor şi nişte cosmetice. Era o femeie...după trăsături...nu avea mai mult de 25 de ani, extrem de grasă şi cu o frizură d-aia...rustică: părul lung, prins în coadă...şi-un breton lung PLIN de fixativ, atacând ochii..şi întors asa...spre frunte. O ţinută care nu merită să fie comentată, poate că n-avea bani. Un copil aşa frumos, brunet, ceva mai închis la ten, ochi negri şi mari...ca nişte măsline de bună calitate ( non stop s-a uitat copilul ăsta la mine ). „ Andrei, vrei un croissant?”, copilul: „Nu, mami”. Ha! Parcă mai merge, nu mai e aşa de trist.
Sunt foarte atrasă de fizionomiile oamenilor, îmi place să văd cum reacţionează, cum interacţionează cu cei din jur, îmi place să-i analizez... O să mai revin cu câteva texte în legătură cu oamenii, ce să fac...îmi plac.

P.S. Am coborât la Unirii...şi am luat 385, foarte aglomerat, dar eu l-am luat de la capăt şi am apucat un loc, la un moment dat...lângă scaunul meu se apropie o fetiţă...la vreo 5-6 ani, blonduţă, cu o privire blândă, însă în momentul ăla enervantă pentru mine, cerşindu-mi parcă din ochi să-i cedez locul, mă uit la ea şi la mă-sa şi îmi ascult în continuare melodia...”Sweet about me, nothing sweet about me...yeeeah”.

3 comentarii:

  1. Razvan Ungureanu30 iulie 2009, 13:35

    Intr-adevar, unele specimene sunt chiar fascinante, dar nu prea am vazut la metrou ci in 41. Pana acum am mers un an cu 41 si jur ca nu am avut asa experienta in 7 ani de metrou. Dumnezeule, mai ales acum vara. Aglomeatia, cersetorii prezenti permanent atat cat si vanzatorii de servetele, batranii care urca, se opresc in mijoc, scaneaza cu indemanare locurile posibile cu tineri si spre care se indreapta cu o privire umilitoare, frica dusa pana la prostie a oamenilor care au impresia ca tramvaiul din spatele lor nu opreste la aceeasi statie, mirosul. pentru dumnezeu mirosul!!! Singurul lucru care ma consoleaza este melodia. yeaahhh :D
    Deci, as prefera metroul in schimbul oricarui mijloc in orice zi. Specimene sunt peste tot dar din fericire la fel si oamenii normali. Ideea e sa ii ignoram cat putem.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Razvan: De asta sunt specimene, sunt remarcate cu usurinta, nu ai cum sa le ignori.

    @Veverița: Ce iti place asa mult la oameni?

    RăspundețiȘtergere
  3. Faptul că suntem absolut diferiţi :)

    RăspundețiȘtergere