joi, 10 septembrie 2009

Du-mă acas' măi tramvaaaai

De curând...am fost împinsă de circumstanţe să circul cu tramvaiul 41...de la un capăt la altul. Personaje interesante şi aici, însă în metrou e mult mai tare, oamenii se uită unii la alţii pentru că nu-i fură imaginile din geamuri. Aici e interesant în momentul în care se deschid uşile şi se dă startul la un adevărat maraton al prinderii unui scaun, dacă erau puşi pe slow mode...se vedea cum li se schimbă privirea, cum braţele îngreunează situaţia participanţilor din jurul lor, cum pungile o iau înainte pentru a ocupa un loc şi pentru tanti Nuţi, colega. Asta se-ntâmplă, de obicei, la capăt, la Ghencea şi Casa Presei. Interesant mai e afacerea pe care au dezvoltat-o traficanţii de..."Serveţeleee parfumate, leucoplast cu rivanooool, serveţeleeee umede...la 10 mii, portofeleee, numai la 10 mii", aceleaşi figuri...închise la culoare ( nu că aş fi eu prea albă ). Într-o zi chiar voiam să-mi cumpăr leucoplast cu rivanol, mă cam bătuseră balerinii, dar m-am întâlnit cu-un coleg de facultate şi m-am luat cu vorba. Am mai observat o specie deosebită...acele persoane care se urcă în tramvai şi primul lucru pe care îl fac...e să scoată cardul ală, abonamentul, şi să-l treacă prin faţa aparatului...Dar care-i faza?????!!!?!? Ce rost are să piuie dracia aia dacă tot ai abonament!?!?! Oare se simt împliniţi când piuie aparatul ala?! Oare se laudă, se simt mândri că merg legal?! Când îi văd îmi vine să mă zgârii pe ochi, la propriu. Eu mai fentez controlorii prin tramvai, am 3 bilete cu 2 călătorii, bineînţeles, taxate...şi când îmi cer controlorii biletul...le arat unul...dacă se uită la găurelele alea le spun pe un ton sictirit: "E taxat mai încolo..". HAHA, şi scap. Asta merge doar la tramvai pentru că e ditamai râma, în trolee şi maşini...nu prea pt. că sunt 2 taxatoare. Ha, să vă mai spun ceva, când luaţi tramvaiul de la capăt, de la Ghencea, să vă aşezaţi pe partea unde bate soarele pentru că imediat o să se mute pe partea cu umbră datorită schimbării direcţiei. Nu vă imaginaţi câte babe şi-au luat ţeapă, apoi căutau să se mute pe partea cealaltă. Daaar să nu uităm de diferitele insecte, furnici zburătoare, muşte high...se dau ca proastele cu capul de geam...nişte ameţite
P.S. La fel să procedaţi şi dacă luaţi tramvaiul de la Casa Presei, în jurul orei 17-18. Ar trebui să-mi mulţumiţi!!!!!!

2 comentarii:

  1. intr-un tramvai toate taxatoarele au aceleasi gauri :))

    RăspundețiȘtergere
  2. punem pariu ca nu? vezi ca am mai facut noi pariuri:))

    RăspundețiȘtergere