Întotdeauna mi-am iubit ţara, am fost şi sunt mândră de faptul că sunt româncă şi niciodată nu mi-e jenă să spun de unde provin. Atunci când sunt competiţii sportive şi aud imnul României, mi se zbârleşte la propriu pielea, mă cuprinde o stare de emoţie, de iubire, de respect. Atunci când intră sportivii români în „ring”...că e box, că e fotbal, că e scrimă îmi doresc din tot sufletul să reuşească, să ţină steagul României la piept, să ne facă bucurii, iar noi să fim mândrii de ei. Asta a făcut astăzi (şi nu numai astăzi) Lucian Bute. Ne-a făcut să trecem printr-un adevărat set de stări, dar a meritat pentru că românul nostru este CAMPION MONDIAL. Bravo, Lucian! Îţi mulţumim că ai reuşit să faci dintr-o Românie tristă şi sătulă de probleme...o Românie fericită, foarte fericită!
Mărturisesc că mi-au dat lacrimile la finalul meciului dintre Lucian Bute şi Mendy, apogeul fiind atunci când l-am văzut pe tatăl lui cu lacrimi în ochi. Ce-o fi în sufletul părinţilor lui? Nici nu pot să mă gândesc, e dincolo de ceea ce pot percepe. Ceea ce m-a emoţionat la maxim a fost: „SUNT MÂNDRU CĂ SUNT ROMÂN!”. Cu asta am spus tot...BRAVO, BOGDAN DINU! BRAVO, VIOREL SIMION! BRAVO, LUCIAN BUTE! A fost o seară superbă!
P.S. Ăştia de la Pro Tv cred că şi-au băgat unghia-n gât că a durat doar 4 reprize meciul, observând că au băgat publicitate după fiecare repriză. Triştilor...hai că v-aţi luat cel puţin cât Bute în seara asta şi nu v-aţi luat nici pumni (doar înjurături).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu