Dragule,

Odată te întruchipam într-o oază rece şi acoperită de nori negri, erai regele acelei oaze, cumulând energie negativă, degajând-o în tărâmul meu cald şi plin de lumină... Erai un rău necesar, erai doza de sevă dăunatoare pe care mintea, sufletul, trupul o cerea. Erai foc, iar eu apă. Erai pământ, iar eu cer. Erai minus, iar eu plus. Erai condus de-o materie inumană, propriu tău crez îl vedeai în tine, firea ta puternică se hrănea cu cruzime, asprime. Simt că atunci când vei citi aceste rânduri pline de realitate te vei simţi mic, te va înveli o ceaţă de remuşcări şi inima îţi va fi într-un carusel pe viaţă şi moarte...
Cititorule, îmi place să citez din proverbe şi îţi spun că roata se întoarce. Eu sunt un rău necesar, eu sunt personajul negativ din basmul nostru. Te-am ispitit într-un joc barbar, te-am atras într-o capcană pusă involuntar de chimia naturii tale. Un război interior cere pacea extremelor mele...ale gesturilor, gândurilor, frustrărilor...
De-aş şti că povestea noastră este una scrisă, aş fi ştiut că binele sau răul învinge, dar aici rolurile s-au inversat, iar nicio parte nu are de câştigat. Un lucru pot să-ţi spun, nu va fi cale de mijloc în acest lagăr al confuziei, al singurătăţii...Vor fi eu şi vei fi tu. Va fi, probabil, povestea trăirii noastre, povestea unor muritori într-o secundă din viaţa lumii.
Cu drag,
C. Raluca