marți, 7 aprilie 2009

Like the deserts miss the rain...

Te afli undeva într-un deşert, eşti singur, eşti dezorientat şi foarte slăbit. Înaintezi greoi, simţi nisipul care se surpă uşor când păşeşti, sudoarea îţi îngreunează starea. Timpul trece, însă nu-ţi pasă, începi să adori izolarea. Nu faci altceva decât să înaintezi domol, calm, lin, molcom... Simţi nevoia ploii zilnic, de ea ţi-e dor, de ea ai nevoie zilnic, tânjeşti după ea...Simţi nevoia unei guri de apă, însă într-un astfel de cadru...ai nevoie mai rar pentru că nu prea e...Apreciezi fiecare gură luată, îţi potoleşti setea, o savurezi apoi mergi mai departe, ştiind că o să mai bei apă peste câteva zile, dar gândul...tot la ploaie îţi este.. Dar...dacă apa erai chiar tu?

5 comentarii: