duminică, 26 iulie 2009

Patimă

Mă sufocă ideile ce năvălesc impetuos asupra mea...Mă obosesc, mă deprimă, mă agită. Vreau prea multe, dar reuşesc atât de puţin. Cred că fiecare dintre voi vă identificaţi în asta, poate că avem nevoie de asta pentru a ne "căli"...sau poate că aşa trebuie să fie...Lăsaţi gândul să fie un migrator, it's ok.
Oare cum e să simţi reciprocitatea iubirii?
Oare cum e să simţi entuziasmul celui iubit?
Oare cum e să simţi cum îi este când îi e dor...de tine?
Oare cum e să simţi pasiunea în gesturile lui?
Oare cum e să-ţi spună ca te iubeşte?
Oare cum e să-ţi strângă mâna afectuos?
Oare cum e să te mângâie cu duioşie?
Să te privească cum dormi?
Să te sărute pe frunte?
Oare cum e?

2 comentarii:

  1. Oare cum e sa traiesti un lung sir de intrebari. Gandul este calea catre experienta.

    RăspundețiȘtergere
  2. eu cred ca e frumos. mai stiu eu pe cineva care se intreaba la fel.

    RăspundețiȘtergere