vineri, 25 decembrie 2009

Crăciun fericit!

Este Crăciunul...cică un bun prilej de a te detaşa de toate gândurile rele şi de toate problemele. Cică un bun pretext de a-ţi arăta ipocrizia, trimiţând mesaje pompoase tuturor celor din agenda telefonică. Cică o bună ocazie de a mânca precum un somalez în faţa unei bucăţi de pâine. Cică! Nu mai simt demult Crăciunul, dar împinsă de aceste sentimente de machiavelism...îmi doresc să fiu alături de cei pe care-i iubesc. Am trimis şi mesaje, dar nu de genul celor pe care nici măcar nu le citesc..."Să-ţi crească în frunte un corn de sănătate, un neg de fericire şi-un furunc de bucurie" ( ceva în stilul asta ). Mă rog, în postul asta voiam să scriu despre altceva, însă are legătură cu ceea ce am scris mai sus. M-am trezit astăzi de dimineaţă ( dimineaţa la mine înseamna 11 ) să merg cu tatăl meu la cimitir, din păcate, avem de dat mai multe pachete. Mă aşteptam la puhoiul acela de oameni...dar nu! Surprinzător, în an de criză, foarte puţini oameni la cimitir...care pun pe masa de Crăciun...ceea ce dăm pentru morţi. După ce a negociat tata la intrarea în cimitir pentru nişte crengi de brad, o coroniţă, un buchet de flori şi nişte lumânări...am luat-o uşor pe lângă mormintele reci care arătau a anii 80 din cauza zăpezii de pe ele. Am ajuns la unchiul meu, la Nicolae...l-am întrebat în sinea mea ce face şi i-am dat cu săru-mâna. Flori ofilite şi frig...i-am aprins lumânări şi îl aud pe tata, spunând..."Anul trecut venisem cu el la tata". Mi-am ţinut lacrimile... Am plecat, l-am lăsat în compania veşnică a lui George Enescu... Când am plecat...m-am uitat în spate, tata rămansese câteva clipe nemişcat, uitându-se spre locul unde era fratele lui. Acum, era momentul să mergem la tataie...la câtiva paşi de unchiul meu...în drum spre el priveam crucile atât de vechi şi nemişcate, mai schimbam o vorbă cu tata şi mai împărţeam pachete. Am ajuns la tataie, i-am dat şi lui cu săru-mâna şi mă gândeam cât de frumos ar fi fost dacă mai era şi acum printre noi. A murit in 1994, eram mică, dar îl iubeam aşa de mult încât ador să-mi spună cineva că seman cu el. Mi-ar fi plăcut să stau cu el...să-mi povestească cum a luptat în război, cum s-a întors după atâţia ani din Rusia fiind prizonier...şi să mă iubească cel puţin cât îl iubesc eu pe el. Mi-am luat la revedere...şi încet am ieşit din acest lagăr al amintirilor, lacrimilor şi...regretelor. După cum ziceam mai sus...mi-am dorit să fiu lângă cei pe care-i iubesc şi am reuşit să fiu ( cu o singură excepţie ) şi lângă cei care nu mai sunt fizic cu noi. Vă iubesc...
P.S. Făcea mama pachetele, mă uitam în ele...şi fără să-mi dau seama...i-am zis mândră: "Să vezi ce pachete o să fac eu!!!" :))

7 comentarii:

  1. Sa fii iubita, Vevelin! Sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere
  2. Esti un copil frumos! Stay that way!

    RăspundețiȘtergere
  3. O am in PC ! :"> ( Beculeatsa )

    RăspundețiȘtergere
  4. Să fii tu fericită, lasă Crăciunul!

    RăspundețiȘtergere
  5. Adică nu te superi că n-am apucat să răspund la mesajul tău de Crăciun, da? :D
    Ti țuc dulși!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ice, multumesc, sarbatori fericite si tie.
    Daniel, multumesc :).
    Beculeatsa, te pup :))
    Sofistricat, noi sa fim sanatosi!
    Liana, :)) nu ma supar, te pup!
    Anonim, exceptia se stie ea.

    RăspundețiȘtergere