Este târziu, mult mai târziu decât ţi-ai putea închipui...şi beau dintr-o ceaşcă de cafea, mică şi albastră, o licoare amară, c-o tentă dulce şi-un miros seducător. Mă-ntind pe canapea şi mă-ntorc cu capul spre marginea ei, îmi atârnă părul des, negru, lung şi greu...duc mâna prin el şi mă gândesc cum trec anii, cum uit, cum trăiesc... Superficialitatea fină pune stăpânire pe mine când realizez că nu mai am timp... Nu mai am timp de tine, nu mai am timp de noi, nu aş avea timp pentru noi şi poate ca nu vreau să am timp... Aş avea timp pentru mine, dar sunt prea egoistă cu mine şi-l amân...pentru...nimeni. Mă ridic şi merg cu picioarele goale pe parchetul din cameră...deschid laptopul şi ascult muzică... Fiecare cuvânt din melodii poate spune ceva. Love, heart, feel, speechless, he, she, nothing, young... Atâtea şi atâtea cuvinte. Odinioară spuneam că fără cuvinte nu există confirmare a unor trăiri, sentimente, admiraţie, dar când sunt doar cuvinte...ce se-ntâmplă? Se anulează tot. Este interesant cum cuvântul şi fapta se anulează una pe cealaltă atunci când nu-s alăturate... De-ai şti cât mă mint... Oare te mint şi pe tine? Ce zici? Ştii bine că nu, mereu îmbin ceea ce am scris mai sus. Mă mint pe mine, nu pe tine... Iar o incongruenţă de sentimente trezeşte în mine dorul faţă de... Mă suscită şi mă gândesc că poate ar fi mai bine să... Mi-e somn, noapte bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu