joi, 10 septembrie 2009

Du-mă acas' măi tramvaaaai

De curând...am fost împinsă de circumstanţe să circul cu tramvaiul 41...de la un capăt la altul. Personaje interesante şi aici, însă în metrou e mult mai tare, oamenii se uită unii la alţii pentru că nu-i fură imaginile din geamuri. Aici e interesant în momentul în care se deschid uşile şi se dă startul la un adevărat maraton al prinderii unui scaun, dacă erau puşi pe slow mode...se vedea cum li se schimbă privirea, cum braţele îngreunează situaţia participanţilor din jurul lor, cum pungile o iau înainte pentru a ocupa un loc şi pentru tanti Nuţi, colega. Asta se-ntâmplă, de obicei, la capăt, la Ghencea şi Casa Presei. Interesant mai e afacerea pe care au dezvoltat-o traficanţii de..."Serveţeleee parfumate, leucoplast cu rivanooool, serveţeleeee umede...la 10 mii, portofeleee, numai la 10 mii", aceleaşi figuri...închise la culoare ( nu că aş fi eu prea albă ). Într-o zi chiar voiam să-mi cumpăr leucoplast cu rivanol, mă cam bătuseră balerinii, dar m-am întâlnit cu-un coleg de facultate şi m-am luat cu vorba. Am mai observat o specie deosebită...acele persoane care se urcă în tramvai şi primul lucru pe care îl fac...e să scoată cardul ală, abonamentul, şi să-l treacă prin faţa aparatului...Dar care-i faza?????!!!?!? Ce rost are să piuie dracia aia dacă tot ai abonament!?!?! Oare se simt împliniţi când piuie aparatul ala?! Oare se laudă, se simt mândri că merg legal?! Când îi văd îmi vine să mă zgârii pe ochi, la propriu. Eu mai fentez controlorii prin tramvai, am 3 bilete cu 2 călătorii, bineînţeles, taxate...şi când îmi cer controlorii biletul...le arat unul...dacă se uită la găurelele alea le spun pe un ton sictirit: "E taxat mai încolo..". HAHA, şi scap. Asta merge doar la tramvai pentru că e ditamai râma, în trolee şi maşini...nu prea pt. că sunt 2 taxatoare. Ha, să vă mai spun ceva, când luaţi tramvaiul de la capăt, de la Ghencea, să vă aşezaţi pe partea unde bate soarele pentru că imediat o să se mute pe partea cu umbră datorită schimbării direcţiei. Nu vă imaginaţi câte babe şi-au luat ţeapă, apoi căutau să se mute pe partea cealaltă. Daaar să nu uităm de diferitele insecte, furnici zburătoare, muşte high...se dau ca proastele cu capul de geam...nişte ameţite
P.S. La fel să procedaţi şi dacă luaţi tramvaiul de la Casa Presei, în jurul orei 17-18. Ar trebui să-mi mulţumiţi!!!!!!

marți, 8 septembrie 2009

Eternitate

Suntem o secundă în timpul universului...
Ne naştem...creştem...învăţăm...
Cunoaştem...simţim...înţelegem...
Iubim...plângem...ne dorim...
Suferim...râdem...ne prostim...
Admirăm...sperăm...credem...
Ne enervăm...înjurăm...şi cerem iertare...
Luptăm...încurajăm...ne gândim...
Zâmbim...ne certăm...acceptăm...
Apoi...
Lumânări...lacrimi...regret...
Ploaie...confesiuni...resemnare...
Dor...tristeţe...singurătate...
Flori...necunoscut...nemărginit...
Familie...prieteni...colegi...
Eternitate.

"Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi...orice-ai spune,
PESTE TOATE O LOPATĂ DE ŢĂRÂNĂ SE DEPUNDE..."
M. Eminescu - Scrisoarea I

P.S. Mi-e dor de voi...n-o să vă uit niciodată, ne vedem...ne vedem acolo sus.

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Te vom iubi mereu...

A fost un om deosebit de puternic, avea un spirit aparte, impunea respect, era un om cu suflet mare, era unchiul meu... N-o să ştie niciodată cât de mult îl admiram, n-o să mă audă vreodată, spunându-i asta... A trecut în eternitate, s-a dus sus, s-a dus în locul din care nimeni nu s-a întors... Năvălesc asupra mea sentimente de furie, de durere, de mâhnire...năvălesc lacrimile pe care le las să curgă pe obraz... Mi-aduc aminte de când eram mică...şi-a venit în faţa blocului să joace cu mine basket, mi-aduc aminte când am plâns în faţa lui din cauza unui băiat...şi ce sfaturi mi-a dat, însă îmi aduc aminte...ultima strângere de mână...când m-a strâns mai tare ca niciodată...nu ştiam că e ultima oară, nu ştiam....dacă ştiam... e greu să spun ce-aş fi făcut... N-o să te uităm niciodată, Nicolae. D-zeu să te odihnească în pace...

vineri, 4 septembrie 2009

E foame de bani

Maaaare e grădina Domnului! Mare rău de tot! După o zi destul de plictisitoare la serviciu...în sfârşit a venit şi ora la care, teoretic, ar trebui să plec (astăzi a fost şi practic), 17:00. Toată ziua am stat nemâncată, pe principiul "las` că nu mor până acasă", însă când am ieşit din redacţie...m-am îndreptat fix spre unicul butic de la casa presei. Lângă mine...o duduie prost vopsită roşcat şi mititică. Am cerut o cutie de stixuri...la care femeia de lângă mine..."Aaa..daţi-mi şi mie". Bun, nimic anormal până acum. Stixurile costau 2.5 lei, i-am dat 3 lei...şi aşteptam restul, la fel şi duduia...i-a dat 3 lei, aştepta restul. Când vânzătoarea a venit să-mi aducă restul...pentru că eu am zis prima şi mie mi-a dat prima stixurile...a pus fisa de 50 de bani pe o ladă frigorifică de îngheţată, dau să iau banii...la care duduia sare de fund în sus, ridică tonul şi spune indignată..."HEEEEEY, SUNT BANII MEI!!!!!!!!!!!!!!". În momentul ăla am ridicat o sprânceană...dar după 2-3 secunde m-a bufnit râsul...şi nu eram singura, mai râdeau înca vreo 3 oameni care aşteptau să cumpere ceva. I-am dat "banii" şi...i-am lăsat şi aia 50 de bani ai mei, să-şi cumpere şi ea ceva...

sâmbătă, 29 august 2009

Iubita mea iubită!

Ochii tăi albaştri precum cerul, buzele tale ca două petale de trandafiri, mirosul tău de flori şi părul tău blond ca al îngeraşilor. Patetic, nu? Oare de ce nu se evită aceste clişee? Eu aş spune aşa: Ochii tăi albaştri precum lacul Herăstrău, buzele tale uşor crăpate cu gust de gloss, mirosul tău de mâncare gătită şi părul tău blond precum grâul de pe marginea drumurilor comunale.
"Vai, faaaată, ce-ai slăbit!"...când de fapt s-a dublat stratul de grăsime. "Vaaaai, ce fată frumoasă ai!"...când de fapt seamană cu un pinguin. "Vaaaai, ce bine-ţi stă părul!"...când de fapt e tunsă de Edward Scissorhands (omul foarfeca, faimosul film). "Vaaai, ce a crescut asta mică!"...când de fapt a crescut în kilograme. "Vaaai, prinţesa mea!"...când de fapt stă-n Ferentari. "Vaaai, puiul meu"...când de fapt n-are pene.
Mai există o specie de oameni care au impresia că au paparazzi pe urma lor şi sunt unicaţi, precum singuri îşi spun. Dive? Super-staruri? De unde atâta? Se cred Madonna de Rahova sau Timberlake ( a se citi timbărlache ) de Berceni. Îşi spun statusuri penibile cu subînteles: "Ca mine nu-i nici una", "Dacă vreau îţi fur gagicul", "Sunt frumoasă, deşteaptă şi dornică", "Bat şi f..t ca maşina de cusut", "Iţi regulez gagica când vreau", "Sunt precum Ronaldo (Cristiano, Real Madrid)", "Am femei ca alde Columbeanca, Miss World şi Angelia Jolie". Bă...ce penibil!
ŞI MAI EXISTĂ ŢIGANI CARE SE VOPSESC BLOND!!!!!!!!!

sâmbătă, 15 august 2009

Un simplu călător

Cred că, în curând, o să fac o categorie specială în cadrul căreia o să scriu despre persoanele din metrou şi gesturile facute...nu pot să mă abţin.
Ieri, întorcându-mă acasă...plină de plictis şi nostalgie, cu căştile conectate la telefonul meu ieftin -care-mi ţine simul cu scoci-, ascultând muzică zgomotoasă...am păşit cu grabă-n metroul care mă duce spre Eroilor, bineînţeles...după ce am pierdut unul şi am aşteptat vreo 15 minute să vină altul. Nici măcar nu m-am aşezat pe vreun scaun...am stat rezemată de-o bară şi făceam tot felul de scenarii (mă gândeam la filmul „Knowing”, era o fază cu un accident petrecut la metrou, mulţi morţi, multă panică, dramatism şi na...acţiune), până a apărut el...personajul care m-a făcut să-l studiez câteva staţii de metrou. Un tip lucrat la sală, însă cam pitic (bine...mie mi se pare pitic orice băiat care are sub 1,80, no offense), foarte bronzat, un bronz cam de solar...adică mai gălbui, cu o freză de struţ...foarte bine îmbibată în gel, spumă şi ceară de păr şi pe braţele lui de animăluţ cu pene, hrănit cu e-uri...tradiţionalele tatuaje de ţăran...LITERE CHINEZEŞTI (eu dacă făceam tatuaje şi mă punea unul să-i tatuez în chineză „Te iubesc, Gherghino”...îi tatuam, cel mai probabil, o înjurătură...în chineză!). Purta nişte adidaşi albi, de firmă, pantaloni trei sferturi negri şi tricou roz...însă ceea ce m-a făcut să râd în sinea mea...a fost accesoriul...gentuţa lui cu Disneyland!!!! Come on, cum să porţi aşa ceva...mai ales, având fizicul unui „băiat rău”? Bine, fie...poate sunt eu rea, însă...băiatul...tare studios...citea...”ARTA DE A IUBI”!!! Fetelor...băiatul perfect, nu? NU!
O să vă mai spun de o vacă, da, în adevăratul sens al cuvântului. Foarte grasă şi urâtă. Nu mă obosesc să-i descriu valurile de şunci revărsate peste blugi şi tricoul maltratat...şi mulat. A făcut un gest de om needucat...care merită să fie bătut în pielea goală la Universitate. După ce şi-a odihnit imensitatea de fund pe scaun...s-a ridicat...şi şi-a mişcat cu greu un picior, punându-l pe scaun...pentru a-şi aranja şireturile care-i atârnau. Am crezut că şterge, însă nesimţirea este dusă la extrem. Ce bine că nu s-a uitat la mine în clipele alea...ochii mei mari şi închişi la culoare o fixaseră precum un lunetist.
Aş mai scrie despre un personaj, dar l-am văzut în 126. :))
Ah, am uitat să precizez...să nu faceţi şi voi acasă!!! Personajele sunt, din păcate, reale...sau nu...nu din păcate...că ne mai condimentează viaţa. Vă mulţumim că existaţi!

miercuri, 12 august 2009

Dar...când?

Doar imaginează-ţi, o să-nţelegi mai mult decât te-aştepţi.

Ajung. Bat la uşă. Răspunzi…şi cam atât.
Te pup…şi cam atât.
Te iau în braţe. Nu suporţi…şi cam atât.
Vorbesc. Asculţi…şi cam atât.
Îmi doresc. Nu-ţi doreşti. Nu înţelegi…şi cam atât.
Vreau. Nu vrei. Nu poţi…şi cam atât.
Sentimente…furie….echivoc…şi cam atât.
Clipe…minute…ore….şi cam atât.
Plec. Te pup. Închizi uşa…şi cam atât.

marți, 28 iulie 2009

Urmează staţia...cu peronul pe ce parte vrei.

Când eram micuţă...adoram să merg cu metrou, mă fascina...asta pentru că mergeam foarte rar cu el.Stăteam lipită de geamurile alea, urmăream fiecare mişcare, îmi plăceau graffitiurile...deşi nu înţelegeam nimic. Astăzi...nu ştiu cum să scap de el, merg cu metroul, având permisul în portofel ( da, am luat şi permisul, un fleac, l-am luat din prima...fără spagă, altă femeie-n trafic, trist, frate ). Mă rog, în postul ăsta vreau să reliefez altceva... De câte ori aţi analizat în metrou oamenii din faţa voastră? Lăsaţi-mă pe mine, de fiecare data! Vă miraţi ce unghii neîngrijite are la picioare femeia aceea de vârsta a 3-a, vă amuzaţi de vreo sorcovă umană, trageţi cu urechea la „vecinul” şi cu ochiul în nelipsitul ziar Libertatea, vă „admiraţi” sau vă admiraţi în geamul din faţa voastră, apoi urmăriţi traseele metrourilor, iar când observaţi că o anumită persoana din faţa voastră se uită-n altă parte...vă uitaţi la ea ca la televizor.
Astăzi am mers destul de mult cu metroul şi-n tot acest timp am făcut ceea ce am scris mai sus, însă o să vă descriu câteva personaje interesante. Un cuplu, o babă şi-o femeie cu copil. Să-ncep cu cuplul. Un urangutan pe la 1,70 cu tricou Tommy Hilfiger, un model tare nereuşit al brandului, pantaloni albi care lăsau să se vadă chiloţii şi nişte espandrile în note minimale. Avea în jur de 27-28, o pereche de dinţi de neinvidiat, ochi lăsaţi, faţă lunguiaţă, tuns 1...şi vreo 100 kg. Super...not. Ea, o tipă slabă...tot pe la 1,70 cu nişte pantaloni scurţi cu vedere la fund, un maieu banal verde...un sutien negru ( se vedeau bretelele ) şi nişte săndăluţe cu toc...să fie femeia mai înaltă, să se simtă maimuţa bine.Frumuşica, brunetă, faţă de copilaş ( bine...nu avea mai mult de 17 ani ) şi ochi mari, dar...o stricau cerceii de ţărancă...nişte covrigi împletiţi în mărime naturală. S-au aşezat ei, maimuţa, mestecând cu talent guma şi...punându-şi portofelul pe un scaun, trist este că mai erau oameni în metrou care stăteau în picioare, eh, anyway...şi micuţa stând în poala lui. El îi reproşa...că de ce nu şi-a luat alt maieu, apoi îi mai băga din când în când mâna între picioare, ea „hai măi, pui...dacă nu-mi iei altul...”. La un moment dat, urangutanul...şi-a scos banii din portofel, PĂZEA! A început să-şi numere hârtiile de câte un milion sub privirile paţachinei care radia de fericire, maimuţa ranjea fericită cu dinţii ei galbeni şi uraţi. TRIST!
Despre babă nu o să am prea multe de spus, dar jur că voiam să-i fac o poză...însă telefonul meu pe care-l primeşti la Cosmote gratis...la cel mai ieftin abonament nu oferă claritate. O mamaie la vreo 60 de ani...citea foarte pătrunzător revista...Popcorn, o revistă al cărei public ţintă are vârsta cuprinsă între 9 şi 16 ani...cu indulgenţă. Subiecte principale ale revistei...cum şi-a luat bătaie Rihanna de la Chris Brown, ce album neinteresant a mai scos Anna Lesko...teste de genul: „Cum să fii cool?”, „Cum să îl cucereşti mai repede”, „Ce sărut ţi se potriveşte”...şi subiecte dezbătute „intens” de către un zis psiholog, subiectele ar fi: „Oare rămân însărcinată dacă sunt virgină?”, „Cum se sărută? Doare?”, „Am 12 ani şi am rămas gravidă. Ce fac??”, „Am 14 ani şi am o relaţie de 2 luni. Cu ce să-l mai surprind în pat pe prietenul meu?”. TRIST!
Acum o să fiu puţin cam rea, dar femeile din ziua de astăzi dacă toarnă un copil...nu mai ştiu ce-nseamnă o dietă, un coafor şi nişte cosmetice. Era o femeie...după trăsături...nu avea mai mult de 25 de ani, extrem de grasă şi cu o frizură d-aia...rustică: părul lung, prins în coadă...şi-un breton lung PLIN de fixativ, atacând ochii..şi întors asa...spre frunte. O ţinută care nu merită să fie comentată, poate că n-avea bani. Un copil aşa frumos, brunet, ceva mai închis la ten, ochi negri şi mari...ca nişte măsline de bună calitate ( non stop s-a uitat copilul ăsta la mine ). „ Andrei, vrei un croissant?”, copilul: „Nu, mami”. Ha! Parcă mai merge, nu mai e aşa de trist.
Sunt foarte atrasă de fizionomiile oamenilor, îmi place să văd cum reacţionează, cum interacţionează cu cei din jur, îmi place să-i analizez... O să mai revin cu câteva texte în legătură cu oamenii, ce să fac...îmi plac.

P.S. Am coborât la Unirii...şi am luat 385, foarte aglomerat, dar eu l-am luat de la capăt şi am apucat un loc, la un moment dat...lângă scaunul meu se apropie o fetiţă...la vreo 5-6 ani, blonduţă, cu o privire blândă, însă în momentul ăla enervantă pentru mine, cerşindu-mi parcă din ochi să-i cedez locul, mă uit la ea şi la mă-sa şi îmi ascult în continuare melodia...”Sweet about me, nothing sweet about me...yeeeah”.

duminică, 26 iulie 2009

Patimă

Mă sufocă ideile ce năvălesc impetuos asupra mea...Mă obosesc, mă deprimă, mă agită. Vreau prea multe, dar reuşesc atât de puţin. Cred că fiecare dintre voi vă identificaţi în asta, poate că avem nevoie de asta pentru a ne "căli"...sau poate că aşa trebuie să fie...Lăsaţi gândul să fie un migrator, it's ok.
Oare cum e să simţi reciprocitatea iubirii?
Oare cum e să simţi entuziasmul celui iubit?
Oare cum e să simţi cum îi este când îi e dor...de tine?
Oare cum e să simţi pasiunea în gesturile lui?
Oare cum e să-ţi spună ca te iubeşte?
Oare cum e să-ţi strângă mâna afectuos?
Oare cum e să te mângâie cu duioşie?
Să te privească cum dormi?
Să te sărute pe frunte?
Oare cum e?

miercuri, 22 iulie 2009

Eu scriu româneşte!

Noi scriem românește!

Susţin această campanie! Respectă-ţi limba.
P.S. O să scriu în curând un text despre asta, ceva mai detaliat, n-o fac acum...nu am starea necesară.