Go on, Michael!

Muzica este în doliu...
Un personaj controversat, interesant, ciudat...cu o personalitate dublă, aş putea spune.
Un personaj care şi-a sacrificat copilăria, da, copilăria...cea după care tânjim noaptea, înainte de culcare sau când ne întoarcem de la job.
Un personaj care a dat "culoare" muzicii, un personaj care a reinventat muzica, un personaj care a inspirat atâţia artişti, mulţi începându-şi activitatea cu dorinţa de a face măcar jumate din ceea ce a realizat el...
Un personaj care a influenţat vieţi, un personaj care a inventat mişcari de dans incredibile, un scenograf creativ şi unic...
Un personaj care a vândut peste 700 de milioane de discuri...şi numărul este în creştere...
Un personaj sensibil, iubit, blând, însă un adevărat "bad" pe scenă...
Un personaj care a mişcat milioane de oameni...
S-au spus multe lucruri umilitoare despre el, dar...când eşti unul dintre cei mai cunoscuţi oameni ai planetei...înduri până şi minciunile care-ţi pot afecta viaţa şi cariera, ceea ce ai clădit în atâţia ani...
Ani? Secole? Oare peste cât timp o să se mai nască un geniu, în adevăratul sens al cuvântului, precum Michael?
Oare câte milioane de oameni au fredonat măcar o dată un hit de-ale lui? Oare câte persoane au încercat să danseze ca el?
Întrebări ale căror răspunsuri sunt de ordinul milioanelor...de ani, de secole, de oameni...de sentimente!
WE WILL NEVER FORGET YOU, RIP, MICHAEL!

Instinct

Câteodată îţi doreşti ceva de care eşti conştient că îţi face rău...pofteşti după câteva clipe de împlinire, de fericire. O dată ce visul ţi-a fost îndeplinit, te fură mirajul reuşitei, consistenţa visului se pierde pe secundă ce trece, într-un final, dispărând dincolo de orizontul memoriei...
Să îţi simt mâna, plimbându-se prin părul meu,
Să simţi vibraţia corpului, atunci când îmi strângi mâna...
Să simţi emoţia, îmbrăţişându-mă.
Să îţi simt dorinţa, atunci când mă mângâi,
Să îţi simt respiraţia, bătând aproape de obrazul meu.
Să îmi simţi iubirea, atunci când nu t-aştepţi...
Să simţi ce simt şi eu, când nu mă înţelegi,
Să simţi şi tu ce simt şi eu, când mă dezamăgeşti,
Să simţi furia din sufletul meu, atunci când nu mai crezi,
Să simţi şi tu cum e..atunci când nu mai poţi.

Mi-e dor...

Timpul este precum o cascadă...curge, dar nu se termină niciodată, însă nu pentru noi, muritorii. Ce poate fi pentru noi? Eu cred că...timpul este un balon plin de heliu, heliul fiind amintirile, trăirile, sentimentele, îi dai drumul...urcă..şi la un moment dat se sparge. Ce rămane? Nimic...
Mi-e atât de dor copilărie...
Mi-e dor de juliturile din genunchi...
Mi-e dor de sufletul sincer al unui copil...
Mi-e dor de jurămintele spuse...
Mi-e dor de o îmbrăţişare loială...
Mi-e dor de creta din faţa blocului...
Mi-e dor de voi...
Mi-e dor de un sărut cu ardoare...
Mi-e dor de tine, plângând...
Mi-e dor de ploaie...
Mi-e dor de o plimbare prin ploaie...
Mi-e dor să fiu iubită...
Mi-e dor de tot...
Dar mai ales de...
Ceea ce a fost.

Cerşetorii din ziua de astăzi...

Mi s-a demonstrat faptul că-n ziua de astăzi, cerşetorii, vor bani pentru...orice altceva, dar nu mâncare, iar pretexul lor pentru cerşeală...fiind ceva de genul: ” Oameni buni cu suflet mare, dacă vă lasă D-zeu, daţi-mi şi mie un banuţ, suntem 15 fraţi şi mama a murit, nu avem ce manca...bla, bla, bla”. Vă este cunoscut texul, da, ştiu, mai ales dacă circulaţi cu troleul 96. În fine, joia trecută, pe la ora 18, aşteptam în staţia de la Ministerul Transporturilor, troleul 96 pentru a ajunge acasă după o zi agitată. Aşteptând troleul, mi-am luat ceva de mâncare pentru că nu mâncasem nimic, cedând în urma insistenţelor stomacului. M-am pus pe un garduleţ ( trăiască primaria ), uitându-mă în jur, oameni agitaţi, grăbiţi, copilaşi abia scăpaţi de la şcoală şi multe babe ieşite la promenada. La un moment dat, se apropie de mine un copilaş, de etnie rromă, pe la vreo 5-6 ani, îmbrăcat într-un maieu gri din cauza prafului, cu nişte ochi albaştri foarte frumoşi. Îmi spune pe limba lui abia învăţată: „Îmi dai şi mie un banuţ?”, văzându-l aşa mic, mi-am permis să-l întreb: „Dar pentru ce ai nevoie de bani, ţi-e foame?”, el îmi răspunde surâzător: „Da!”, eu, crezându-l îi întind punga cu mâncare pe care o aveam şi îi spun: „Poftim, ia şi mănâncă, dacă mai vrei, îţi cumpăr.”. Îl bufnise râsul şi-mi zice: „Nuuu...bani!”, dintr-o dată m-am prins şi-l întreb: „ Păi, parcă îţi era foame. Îţi dau mâncare. Pentru ce ai nevoie de bani? Să-i dai lu' tac-tu să bea?”, ruşinându-se îmi spune încet că..nu, nu pentru tac-su. Evident, nu i-am dat niciun ban, nu încurajez aşa ceva. Mă rog, mi-a venit troleul...See ya!

Like the deserts miss the rain...

Te afli undeva într-un deşert, eşti singur, eşti dezorientat şi foarte slăbit. Înaintezi greoi, simţi nisipul care se surpă uşor când păşeşti, sudoarea îţi îngreunează starea. Timpul trece, însă nu-ţi pasă, începi să adori izolarea. Nu faci altceva decât să înaintezi domol, calm, lin, molcom... Simţi nevoia ploii zilnic, de ea ţi-e dor, de ea ai nevoie zilnic, tânjeşti după ea...Simţi nevoia unei guri de apă, însă într-un astfel de cadru...ai nevoie mai rar pentru că nu prea e...Apreciezi fiecare gură luată, îţi potoleşti setea, o savurezi apoi mergi mai departe, ştiind că o să mai bei apă peste câteva zile, dar gândul...tot la ploaie îţi este.. Dar...dacă apa erai chiar tu?

Avem viaţă în sânge!

În primul rând, aş vrea să felicit din suflet iniţiativa celor de la Pro tv. Este vorba despre o campanie pentru crearea unui registru şi anume, Registrul National al Donatorilor Neinruditi, pentru bolnavii de leucemie (3/4 dintre bolnavii de leucemie care nu au donator, condamnati la moarte!). Reportaje foarte bune în care nu mila este sentimenul predominant ci furia. Reportaje care te pun pe gânduri. Oare pot salva o viaţă? Oare prelevarea celulelor stem este dureroasă? Oare pot să păţesc ceva în urma prelevării? Recunosc, şi eu mi-am pus aceste întrebări, însă în urma reportajelor de la ştirile de la 19:00 am decis să mă informez. Am intrat pe siteul Pro tv-ului ( www.stirileprotv.ro ) de unde am colectat informaţiile de care aveam nevoie. Da, poţi salva o viaţă de om cu ajutorul sângelui tău! Când spun asta, năvăleşte-n mintea mea următoarea zicală: " Dar din dar se face rai! ". Prelevarea celulelor stem nu este dureroasă, te conectează la un aparat iar acesta îţi selectează sangele cu celule stem. Foarte important este că nu o să ai de suferit după donare, regenerarea celulelor se face în câteva zile.
De ce spuneam mai sus de furie? Pentru că văd atâta indiferenţă, pentru că unul dintre cei mai buni prieteni de-ai mei a murit de leucemie. Îl chema Florin, a fost colegul meu de clasă şi uneori de bancă în generală, 1-8. Era un băiat de treabă cu un aspect candid. De fapt, este! Pentru mine n-a murit. Mai ţii minte, Florin, când am rămas amandoi corigenţi la română în clasa a 8-a? Mai ţii minte, Florin, când ne apucase frica de examenul de capacitate? Mai ţii minte, Florin, toate amintirile frumoase şi momentele grele? Ceva îmi spune că da. Deşi o să scriu ceva tipic, o să scriu din tot sufletul şi din toată dragostea, NU O SĂ TE UITĂM NICIODATA!...

P.S. M-am înscris şi eu pentru a ajuta un suflet! ( O puteţi face şi voi pe siteul Pro tv-ului, www.stirileprotv.ro, la secţia: Avem viaţă în sânge! ) Abia aştept să sune telefonul...

Vulpea mănâncă peşti!?

Fiind o fană a emisiunii de pe Prima TV, Mondenii, într-o seară, auzind că Mihai Bendeac are blog, am decis să caut adresa, evident, a blogului. După puţine secunde de căutare pe tradiţionalul Google, am găsit adresa şi, începând de la ora 23 şi până la ora 3...am citit genialul blog. Mă aşteptam să fie aşa, nici nu avea cum să fie altfel, însă altceva voiam să reliefez în acest post.
Am citit în unul dintre posturi despre dilema lui şi anume: Vulpea mănâncă peşte??? Trebuie să recunosc că mi-am pus întrebări. Sună pueril, dar na...el are 25, eu am 19...he's the freak. Dilema a fost descoperită. Vulpea nu mănâncă peşti, dar există o specie care mănâncă crabi, dar e în minoritate, nu se pune. Pentru veridicitate am apelat la fosta profă de biologie din liceu, confirmând. Aflând răspunsul i-am trimis mail lui Bendeac, informându-l în legătura cu dilema care-l ţinea treaz. SURPRINZĂTOR, mi-a răspuns la mail, mulţumindu-mi şi..pupându-mă :D
P.S. Am scris acest post ca să mă laud :))

Am învăţat...

În urmă cu 2 ani eram o copilă care avea impresia că totul este frumos şi că lumea e bună. În urmă cu 2 ani credeam că sunt iubită şi respectată de persoana cu care am alesesem să trec de copilărie. În urmă cu 2 ani eram altă persoană, nu credeam ca timpul o să ajungă să mă schimbe, bineînţeles, împreună cu trăirile. Am învăţat, de fapt...tot timpul avem de învăţat, doar că ne dăm seama mai târziu.

Am învăţat că nicio persoană nu seamană cu alta...

Am învăţat că fiecare iubeşte în felul lui...

Am învăţat că oricât de mult iubeşti pe cineva...acea persoana nu te poate iubi la fel...

Am învăţat că un gest de indiferenţă poate răni...

Am învăţat că prietenii pot sa te dezamăgească...

Am învăţat că la orice oră, în orice zi...prietenul/prietena cel/cea mai bun/ă te primeşte cu braţele deschise şi-ţi oferă un umăr...

Am învăţat că trebuie să crezi în tine pentru a reuşi...

Am învăţat să merg cu capul sus pentru că m-am dăruit trup şi suflet persoanelor pe care le iubesc ( numărul acestora...nu trece de 6 )...

Am învăţat cât de mult contează 5 minute alături de el/ea...

Am învăţat că lumea îşi caută binele, călcând peste sentimentele şi eforturile unor oameni...

Am învăţat să zâmbesc când îmi e greu...

Am învăţat că mintea îţi spune ceva...inima altceva...

Am învăţat că oricât de mult îţi pasă...s-ar putea ca altuia să nu-i pese deloc...

Am învăţat să iubesc, să apreciez şi să înţeleg...

Am învăţat şi...încă mai am de învăţat!

Furt de hârtii

Câteodată sunt surprinsă de prostia unor oameni care, teoretic, ar trebui să se folosească de creier într-un domeniul precum acesta al cercetării. Săptămâna trecută m-am dus la un instructaj pentru un studiu legat de telefonia mobilă la o firmă la care nu mai lucrasem niciodată. Bun, până aici totul pare să fie ok. Deadline-ul era marţi, 24.03. Cu o zi înainte de deadline, mă sună doamna care ne-a ţinut instructajul să nu uit să aduc chestionarele. Am anunţat-o că le-am făcut şi că o să trec să le aduc, însă în seara aceea m-am simţit foarte rău, răcind, le-am trimis un mail pe adresa firmei IRSOP, anunţându-i că nu pot să trec mâine pentru că mă simt foarte rău.
Marţi, 24.03, am avut impresia că cineva a citit mailul şi că m-au înteles, cel puţin aşa ar fi fost firesc. Nu m-au sunat, nu au insistat cu nimic.
Miercuri, 25.03...la fel, nimic care să mă facă să mă simt vinovată că nu am ajuns la firmă.
Joi, 26.03, a început showul. Deoarece nu mă simţeam deloc bine, fiind "lovită" de gripa aceasta care urmăreşte întreaga populaţie...m-am trezit foarte târziu, având telefonul pe silent, bineînţeles că nu avea cum să mă trezească un apel. Când m-am uitat la telefon, am vazut că aveam vreo 15 apeluri...fixuri, mobile, apeluri cu număr secret... Am încercat pe toate numerele de telefon care m-au apelat să sun. Nimic, nu răspunde nimeni. Insist. Nimic. La un moment dat, primesc un sms care sună cam aşa: "Dacă nu returnezi chestionarele irsop (FĂCUTE SAU NEFĂCUTE) vom anunţa poliţia pt. furt! Vino urgent cu ele (sau trimite pe cineva).Mulţumesc!". Incredibil, de necrezut! Unde poate să ajungă prostia umană? La ce cote??? Are limite??? M-am amuzat teribil, bineînţeles, insistând pe acele numere de telefon, dar...din nou nu mi-au răspuns. La 20:41, surpriză! Era doamna Florina ( sper să-mi amintesc bine numele ), foarte indignată, "răţoindu-se" la mine. I-am răspuns: "Bună seara, doamnă! Mă bucur că aţi avut decenţa de a mă suna după ce eu v-am sunat de 100 de ori şi nu mi-aţi răspuns". A început să-ţi ţină speechul, deoarece nu puteam s-o opresc, vorbea precum o moară stricată, vorbeam peste ea. I-am spus de ameninţarea puerilă...şi mi-a răspuns că aşa procedează ei. D-zeule...oare nu s-a revoltat nimeni până acum? Dacă nu, o să fiu prima. I-am spus că le-am trimis un mail, mi-a spus: "Noi avem 100 de operatori, crezi că stăm să citim 100 de mailuri?". Mai are rost să-i critic replica( logica, mai ales )? Nu, o puteţi face voi. Cam aşa a decurs toată discuţia...
Menţionez că nu am semnat niciun contract de colaborare şi-n plus...chestionarele nu erau înregistrate, deoarece nu aveau niciun cod ( nr. chestionar ). Deci...voiau să mă acuze...de furt de hârtie..
Într-o ţară în care se fură pe faţă şi nu se revoltă nimeni, într-o ţară unde poliţia ar trebui să fie anunţată ca se fura-n parlament, într-o ţară în care îi plătim mii de euro semianalfabetei Elena Băsescu. Hmmm...acum îmi dau seama că nu avea niciun rost să mă mire întâmplarea.

Oraşul curat luna

http://www.orasulcuratluna.ro/

Să vedem dacă reuşiţi să faceţi 6 puncte din prima...