Băieţi de vânzare

Mi-a fost dat să aud şi asta: „Prostituţie masculină”. Hahahahaha, deci râd. Parcă îmi imaginez o gaşcă de tipe trecute de 30 de ani, într-un pub, după multe pahare de alcool, spunând: „Mergem la bărbaţi???”. Hahahahah, ce trist sună!!! Şi cică numai femeile se prostituează, na, sunt şi târfe masculine. Acum, serios vorbind, cred ca majoritatea clienţilor „la bărbaţi” sunt homosexualii. Dar oare cum or fi îmbrăcaţi? Oare s-or epila total? Oare poartă chiloţi tanga? Or fi d-aia umflaţi cu prafuri şi pastile? Vreau să văd o curvă masculină. Voi cum vă imaginaţi că arată? :))

Don't look back in anger

Observaţi vreo schimbare la blog? Ei bine, pe lângă tema fundalului, am schimbat şi numele blogului, astfel din „Veveriţa” a devenit „C. Raluca”. Am ales să fac asta pentru că, după cum bine ştim, trec anii şi împreună cu ei ne maturizăm. Nu mai era un nume tocmai reprezentativ, iar cel mai potrivit mi s-a părut a fi chiar numele meu. O să-ncerc să postez mai des, vreau să las foaia şi pixul pentru o vreme pentru că am realizat că nu-mi folosesc la aproape nimic. Ah, apropo, îmi dau seama că scriu în gol, că mi-am pierdut cei 10 vizitatori fideli ai mei :)), dar...altă treabă nu mai am! :)) Şi dacă tot am revenit, să vă scriu succint ce-am mai făcut: am terminat facultatea, am pus punct unei etape triste din viaţa mea, m-am îndrăgostit...şi cam atât! Vă las că e cam târziu şi îmi aduc aminte de tata numindu-mă Romica Puceanu pt. că, din punctul lui de vedere, numai lăutarii se culcă la ore d-astea (adica 2:30). Hai...ne auzim!

Râset de copil

Stau în pat şi aud un râset de copil... E atât de simplu, de sincer, de curat, de natural... Pe zi ce trece observ cum superficialitatea se adânceşte-n jurul meu, în jurul nostru. Zâmbete forţate, promisiuni uitate, abandonarea sentimentelor în detrimentul cuiva sau a ceva, lipsa interesului. De ce alegem să fim aşa? Nu era mai uşor dacă ne păstram impecabilitatea infantilă? Mă gândesc că poate în felul ăsta scăpam de lucrurile care ne dor, care ne rod interiorul, care ne copleşesc la propriu... Vreau să cred că într-o zi o să mai cred în ceva sau în cineva atât de mult încât să-i pot râde şi zâmbi ca un copil într-o zi de vară jucându-se cu apă. Refuz să mă plafonez, am multe de oferit, am multe de zis, am multe de făcut şi totul din suflet. Şi da, o să fie bine :)

Me, myself and I

Se zice că de cele mai multe ori primeşti ceea ce meriţi. Se mai zice că roata se-ntoarce, deci să ai grijă ce faci. Se spune că dormi aşa cum îţi aşterni. Dar când nu se aplică niciodată aceste lucruri, ce poţi să mai crezi? Nu poţi să crezi decât în ceea ce-ţi faci cu mâna ta. Nu mai poţi să crezi în destin, într-o entitate divină, în cei din jurul tău, în promisiuni făcute de ceilalţi, în nimic. Nu ştiu dacă despre încredere este vorba, ci cred mai curând că vorbesc de-o setea nebună de-a crede în ceva, cineva... Mi-a rămas doar să cred în mine, în acţiunile mele, în sentimentele mele, în onestitatea mea şi, mai ales, în speranţele mele. Cu-n zâmbet fragil, cu-o pereche de jeanşi tociţi, cu teneşi roşi în picioare, ascultând ceea ce ma calmează maxim...o ploaie de vară cu tunete, fulgere şi gânduri bune...sau mai puţin bune :)

Iaurt cu limbi

Dacă aţi vedea într-o reclamă că personajele îşi introduc limbile dilatate într-un iaurt...aţi mai cumpăra respectivul produs? Dacă da, mă puneţi pe gânduri! Dacă respectiva reclamă are o linie melodică bună (not) şi un text care rimează...ar conta pentru voi...deşi personajele îşi vâră limbile în iaurtul vostru?? Dar dacă aţi auzi numai sloganul..."Yoplait - Plăcere LIMBURIŢĂ cu LIMBURIŢĂ"...aţi cumpăra???????? Una din cele mai proaste reclame:




To be continued...

Nu îmi place prostia

Pentru început o să vă rog să aveţi răbdare pentru a citi partea esenţială:
"O prietena mi-a sugerat ca trebuie sa facem ceva deosebit pe Facebook pentru a promova Octombrie ca luna luptei impotriva cancerului la san.
Este simplu de facut si va rog sa ne unim toate, in maniera in care sa facem acest eveniment memorabil. Anul trecut, ideea era ca femeile sa posteze, ca status pe Facebook, culoarea sutienului pe care il purtau in acel moment. Aceasta initiativa a lasat barbatii in dubiu mult timp , deoarece credeau ca femeile scriau culori la intamplare. Anul acesta, jocul se va referi la gentile voastre. Scrieti, la status, unde va place sa lasati geanta atunci cand intrati in casa. Statusul trebuie sa inceapa:"imi place... " si scrieti locul in care lasati geanta cel mai des. De exemplu:"imi place pe scaunul din bucatarie", "imi place in cuier", "imi place pe noptiera","imi place pe canapea", etc. Puneti raspunsul la status, iar acest mesaj trimiteti-l la cat mai multe femei. Insa aveti grija! trebuie sa fie un mesaj confidential, astfel incat sa nu-l vada ceilalti.
Anul trecut, jocul cu sutienele a ajuns foarte mediatizat! Incercam sa facem la fel si cu aceasta initiativa pentru a demonstra cat de puternice suntem noi, femeile!
Atentie! puneti DOAR RASPUNSUL jocului la status si nu raspundeti la acest mesaj.
Copiati-l si trimiteti-l la cat mai multe femei posibil!"
Cică pentru a combate cancerul la sân trebuie să postezi tâmpenii cu o tentă idioată pe facebook. Dragele mele, nu rezolvaţi nimic dacă spuneţi unde vă place vouă să vă puneţi posetuţele voastre drăgălaşe. Nu mă judecaţi prost...doar ca mi se pare o prostie. Ah, ca să nu mai spun că postaţi pentru a vă juca puţin cu mintea bărbatului şi nu în semn de solidaritate. O întrebare am: Ce folos are dacă scrieţi voi asta? Sunt curioasă de ce o faceţi... Dacă voi chiar vreţi să fiţi solidare...atunci scrieţi pe facebook să mergeţi regulat la un control!!!!

Copilărie...

Copilărie, copilărie...unde ai fugit? Unde te-ai ascuns? După copacul cu iniţiale? După a 3-a bancă de la perete? După prima cutie de bere cumpărată la comun? Te văd, să ştii!...dar nu pot să te mai prind, fugi de mine! Lasă-mă să mă uit la tine, să vărs o lacrimă în cinstea ta. Hai să luam loc...şi să privim înapoi o clipă. Cer prea mult? O clipă pe pământ...poţi să cuprinzi asta? Stai puţin...văd un copil durduliu cu ochi mari... Şşşşt...nu-mi spune! Sunt eu! Hai...mai arată-mi! Vino lângă mine, stai jos...pe bordură, unde-mi plăcea mie să stau. Hai să ne uităm peste asfalt..uite cum totul începe să capete culoare, vezi bucăţile de "cretă"? Bucăţi de perete? Cu ele desenam zi şi noapte personaje imaginate, jocuri şi...iniţiale, jurându-ne prietenie veşnică. Te rog, sterge-mi lacrima şi mai arată-mi porţiuni ce le voi duce cu mine dincolo de existenţă... Nu aşa repede, nu-mi derula filmul aşa repede...trebuie să-l retrăiesc în clipa asta!...
DE CE M-AI TREZIT??? M-ai lăsat singură pe-o bucată de pat, cu mulţi ani în plus. M-ai trezit şi mi-ai şoptit..."Nu mai e vremea ta, e a lor...".

Angoasă

Simt frigul emanat de răul necesar până-n oase, s-ar putea să-ngheţ...şi să sparg cercul vicios...adus de el, de răul necesar. În aer este o stare bolnăvicioasă...se prelinge pe spatele meu gol, plin de flori de gheaţă şi crăpat de presiunea patologică. Un bec se joacă pe tavan c-o lumină morbidă...galbenă, bolnavă...Închid ochii şi când îi deschid sunt pe-o bucată de gheaţă...înconjurată de-o mare neagră. Mă sperii...şi cad în ea. Mă sufoc, văd natură moartă, văd pasaje din viaţă, te văd pe tine, văd negru...şi mă trezesc.

Cum ar fi...

Cum ar fi dacă n-ar mai fi..."cum ar fi?" O lume fără regrete? O lume resemnată? Dar de ce să regrete...dacă nu s-ar gândi...cum ar fi? Dar de ce să fie resemnată dacă n-ar fi...cum ar fi? De ce ne gândim mereu la cum ar fi? De ce ne place să ne torturăm sufletul cu această întrebare? De ce nu suntem creaţi să acţionăm fără să tânjim după o altă...soluţie, viaţă, trăire...după un alt moment, sentiment...

Georgiana Sârbu - Istoriile periferiei

După mult timp în care mi-am maltratat capul cu lucrări absolut neimportante...sau fie, să iau nişte examene, am reuşit să mă delectez cu o carte citită cu un entuziasm nemaipomenit. Nu, nu este vreo operă de-a lui Bacovia sau ceva în genul lui... Mă gândeam că la asta vă aşteptaţi. Este vorba despre "Istoriile periferiei. Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu", scrisă de...persoana care mi-este un model, Georgiana Sârbu. Poate că acest elan de-a citi cartea a fost extrem de subiectiv, dar nu, mi-a plăcut la nebunie!
Cartea este o lucrare de doctorat (am fost de faţă când a fost prezentata), iar acesta presupune un limbaj academic, un stil rigid, dar mai pe cuvintele noastre...să stai cu dexul lângă tine! Surprinzător pentru mulţi dintre cei care au citit cartea a fost că nu s-a regăsit acest clişeu al cărţilor de critică. Eu mă aşteptam să nu adopte stilul acesta apretat, am analizat-o pe profa mai rău ca un copil la vârsta de 2-3 ani...atunci când vrea să ştie totul!
Ca să vă faceţi o idee...o să vă scriu cum debutează cartea, eu am fost prinsă de naturaleţea cu care a fost scrisă introducerea, un peisaj înfrumuseţat de trăirea autoarei: "Locuiesc de opt ani într-un cartier periferic. Şoseaua Giurgiului, intersecţia cu Toporaşi. La trei staţii de ieşirea din oraş şi la doar o aruncătură de băţ de Ferentari. Când circulaţia se mai domoleşte, noaptea, mă delectez cu manele, cântate live (de maeştri ai genului sau de diletanţi) în curtea caselor din vecinătate. N-am termopan. Şi chiar dacă aş avea, sâmbătă e petrecere cu două etaje mai sus, aşa că tot aş fi la curent cu ultimele hituri în materie. Aceasta e mahalaua în care trăiesc din anul II de facultate (Litere). Mă trezeau forfota şi zgomotul tramvaielor care îşi târăsc de la 5 trupul greoi pe şine. Şi aşa puteam ajunge şi eu la cursurile de dimineaţă". V-aş fi scris mai mult din introducere, dar e mult mai plăcut să citeşti de pe hârtie decât de pe un monitor (dacă vreţi vă împrumut cartea sau dacă aveţi de gând să nu o înapoiaţi...să o cumpăraţi!)
Cartea surprinde în partea a 2-a obiceiuri, tare, comportamentul social (un deliciu!), vestimentaţia ("Fiţosul" sau Dandy-ul de mahala), limbajul, nunta, înmormântarea...nişte capitole care te introduc în spaţiul viu colorat al mahalalei.
Se anunţă şi-un roman plin de pasiune şi trăire...Abia aştept!
Ah, era să uit! Profa a fost nominalizată la categoria "Cel mai bun debut" cu acestă carte la premiile TVR Cultural. FELICITĂRI! Întotdeauna am ştiut că sunteţi demnă de urmat :)

P.S. "Pentru Raluca, Eleva mea favorită căreia îi prevăd un viitor strălucit în jurnalism, Cu drag, Georgiana Sârbu (zisă şi profa de română :) )".