Altceva

Şi-am scris texte multe, pline de încărcătură negativă, pură stare de dramatism şi neîmplinire, dar când mă gândesc la cealaltă parte a mea, acaparează cu totul zguduirea sufletească ce avea să pună amprenta pe existenţa mea. Lucrurile făcute fără niciun interes, emoţie libertină, verde spre altceva. Altceva, întruchipat în ceva. Acel ceva de care aveam nevoie să îmi dea liber spre gânduri pasionale, sentimente gratuite şi literatură dulce. Dintr-o dată lumea capătă şi alte note, melodios de plăcute. Dintr-o dată nu-s doar eu contra a ceva ce produce un război mut şi tensionat. Sunt eu şi…acel ceva, întruchipat, poate, în cineva. Cineva ce pare a înţelege cuvintele mele încă nespuse, ce mă prinde în braţe necondiţionat şi îmi şopteşte spiritual ca va avea grija de mine. Cineva, ceva…altceva.

Falsitate

Zâmbete forţate şi false, le practicăm, le exersăm şi le afişăm cu nonşalanţă fină. Crescuţi cu un cult superficial, râdem şi ne satisfacem plăcerile cu atâta ipocrizie. Animale raţionale trăim să practicăm profesionist jocul bolnav al manipulării cu făţărnicie, uneori chiar involuntară. Dur, jucăm tare…şi nu ne alegem decât cu prietenii stricate, cu sentimente zdrobite şi un suflet râcâit pe măsura măştii purtate.

Ghidul bunelor maniere, Partea a 3-a

-         Românul, dragul de el, când vine vara, se pregăteşte să plece la mare în destinaţii frumoase ca Grecia, Turcia şi, fie, Bulgaria. Îşi ia pachetul de ultra all inclusive şi în cele 7 zile cât stă, manâncă cât pentru 30 de zile. Abundenţa de mâncare prezenţă în farfuriile burduşide de carne cu cartofi şi orez şi varză şi peşte, ca apoi să îşi ia şi-n cameră, căci nu s-a săturat. Oameni buni ce procedaţi aşa, puneţi în farfurie cât mâncaţi şi nu mai fiţi aşa disperaţi!

-         Atunci când îţi trăieşti viaţa la propriu pe facebook, ajungi să-ţi dai like la propriile poze, propriile postări şi mai trist, la propriile comment-uri. Când ai postat şi observi că au trecut 43 de secunde şi nimeni nu ţi-a apreciat ceea ce ai pus pe wall, calm down…şi aşteaptă un like din altă parte. Dacă vrei, fă-ţi un alt cont, o altă identitate…şi go for it!

-         Când alegi să mergi cu RATB-ul şi este aglomerat, trebuie să respecţi anumite reguli nescrise de bun simţ. De exemplu, te afli chiar în uşă, iar în spatele tău câţiva care vor să coboare la prima staţie. Te-ntreabă dacă vei coborâ, iar tu te uiţi c-o faţă anostă şi plină de sictir, fără să răspunzi ca apoi te dai cu greu din uşă. Te doare gura să spui da sau nu? Crezi că eşti mai interesant procedând aşa? Cei 7 ani de acasă nu se-nvaţă la  cei 25 de ani de acasă.

-         Din ce în ce mai des, goliciunea îşi face simţită prezenţa peste tot. La şcoală, pe pârtie, în cluburi, acasă. Fete pestriţe care nu ştiu să meagă pe tocuri, apar cu fuste minuscule, lăsând să se vadă nişte picioare frumoase, dar de cele mai multe ori…nu aşa frumoase. Sânii strânşi ca un mic funduleţ de bebeluş stau mândrii p-afară, iar câteodată se bălăngăne după mersul graţios al domnişoarei. Dragelor, mă-ntreb ce mai descoperă prietenii voştri la voi când îi suprasaturaţi cu porniciuni gratuite.

-         Fraţilor, o să fiu scurtă… Nu vă mai scarpinaţi la ***** în văzul lumii! N-are rost să argumentez asta…

-         Dacă tot suntem la vulgărităţi, o să vă pun să căutaţi pe google câţi bani s-au investit pentru toaletele publice şi-o să vă rog să nu vă mai uşuraţi pe maşini, copaci, betoanele blocurilor, alei, parculeţe. Cazurile excepţionale ca lanurile de porumb şi grâu sunt ok, însă d-aia sunt toalete publice la tot pasul…să vă urinaţi ca un om normal!!!! Asta ca să nu zic mai mult…

-         Învaţă să ajuţi, căci nu te umileşti. Cel care nu ştie să mulţumească pentru asta şi să aprecieze, se umileste singur prin caracter. Aşa că nu mai fii meltean…face bine la suflet.

Ghidul bunelor maniere - Partea a 2-a

-         Ţaaa, ţa, ţa ţa ţa ţaaaa, regheton, salam, salam, reghetooon, ram pam pam paaam, ţa, ţa… Cam asta se aude în mijloacele de transport în comun la smartphone-uri strălucitoare, băieţaşi smecheraşi ce ascultă manele-n difuzoare. Fraţioare, dacă ai telefon „dăştept” ai şi căşti. Ascultă naibii vomitătura muzicală la tine-n căşti.

-         Când într-un metrou aglomerat stau jos bărbaţii şi vine o femeie gravidă, rar vei vedea că se va ridica un bărbat să cedeze locul acesteia. Se va ridica tot o femeie, impresionată de burta până la gură. Dragi bărbaţi ce procedaţi aşa, sper să rămâneţi printr-o minune gravizi şi să naşteţi natural.

-         Încearcă să nu te mai pozezi în sutien şi-n chiloţi ca apoi să te postezi pe facebook, iar în descriere să pui versuri sensibile. N-o să exciţi nicio „coardă” sensibilă, ci altceva. Nu o să exprimi prin poza aia decât că esti disponibilă. Poţi să faci câte poze vrei de genul, dar păstrează-le pentru tine pentru a-ţi reaminti ce bine arăţi sau trimite-i-le prin mms prietenului, vecinului, amantului sau alte grade de prietenie.

-         Atunci când ai impresia că eşti singur în maşină, de fapt, tu şi radioul, află că mai sunt alţii, câţiva, care te văd când te scobeşti în nas, făcând bulgăraşi. Ia un serveţel şi suflă, îţi va fi de ajutor!

-         Cerşeala de like-uri pe facebook este asemănătoare cerşitului în metrou. Ceri, te milogeşti, deranjezi cu gândul că vei primi un like victorios sau un ban. Domnilor şi doamnelor…este teribil de enervant să faceţi asta. Postează ceva interesant, pune o poză fără să-ţi sugrumi sânii sau fără să-ţi încordezi burtica…şi poate, poate!

-         Dacă mergi cu metroul de dimineaţă, între 07:30-09:00 sau după masă între 17:00-19:00, vei observa că atunci când se deschid „porţile” (raiului) metroului, mii de femei care freacă duda pe scaun în timpul muncii, se aruncă cu totul peste cei care ies din râma subterană pentru a prinde un loc. Ok, bun. Imaginaţi-vă asta cu încetinitorul… Da…aşa ziceam şi eu.

-         Aroganţa. Aroganţa în ziua de astăzi a ajuns la cote maxime şi total nefondate. Toată ziua, în trafic, pe net, la muncă, la şcoală întâlneşti oameni „înzestraţi” cu această nonvaloare. Nasul lor este gâdilat de nori, mai deştepţi ca ei nu este decât Chuck Norris, mai frumoşi ca ei decât Photoshop-ul poate inventa…şi tot aşa. Aflaţi că modestia face mai mult decât prostia.

Ghidu' bunelor maniere, partea I

Caracterul omului este o enciclopedie sau un abecedar pentru mulţi. Gesturile pe care le facem sunt influenţate de bagajul troller pe care-l tragem cu greu după noi. Reacţiile ciobăneşti sau fireşti, la fel, influenţate de cutia ce-o ţinem pe umeri, plină de materie fizică şi spirituală. Societatea, mama mare mai exact, ne trăzneşte prin influenţa cu care ne guvernează…GHIDUL BUNELOR MANIERE UPDATE, după C. Raluca:

-          Dacă vrei să agăţi o fată prin: „Mamăăăă, băga-mi-aş, ce bună eeeeşti!!!”…Ei bine, nu te vei alege cu nimic. Nu îţi vei băga nimic în nimic. Vei fi un ţăran bădăran. Ţăran prost. Asta cu „băga-mi-aş, ce bună e!” merge doar între băieţi, în minte sau într-un birou de recrutare.

-          În era tehnologiei, oamenii au tendinţa de a se updata în minciuni. Dacă pe vremuri se minţea că ai mâncat o gumă turbo, acum se minte că se bea de 1000 ron sau euro, după caz, în cluburi în care piţipoancele-şi realimentează paharul de vodka cu apă de la baie.

-          Nu te mai lăuda cu performanţele sexuale imaginare. Un bărbat care are femei, nu spune. Ştim, ştim…erau atât de reale, încât ai crezut că-s adevărate…

-          Nu îţi mai pune unghii false de 15 cm. Sunt de prost gust, iar smartphone-ul tău nu le identifică. Te chinui, pisi…

-          Evită pe cat posibilul să foloseşti diminutivele. Lasă kinderii să le folosească, deoarece e oribil să… „iubiţico, mergem afăruţă să ne plimbăm puţinel?”. Ah, aici intră şi cuvintele „bebelizate”, de genul, „te loooooooooooooooooog”. Bleah.

-          Nu vorbi la telefon în mijloacele de transport în gura mare astfel încât să aflăm noi că maică-sa nu ţi-a înapoiat ibricul şi că aseară ai vomitat de la cât de tare te-ai distrat cu alea 2 tipe. Da, ştiu, crezi că eşti interesant, dar…nu. Şterge-ţi filmele din cap şi vorbeşte pentru tine.

-          Nu suna de 10 ori la rând dacă nu ţi-a răspuns din prima. Sună doar dacă există un decedat prin preajmă, doar dacă a început un război, doar dacă eşti părinte, iubit şi cel mai bun prieten, doar dacă ţi-a luat foc casa. În rest, mai aşteaptă naibii măcar 5 minute!!!!!!!!

-          Când cineva îţi face un favor, îţi deplasează cana de pe masă spre tine, dacă îţi aduce ceva…multumeşte-i, frate! Cât se poate de serios. Zău! Nu…serios!!!! Băi, pe bune..chiar nu te mint. Da, chiar e bine să mulţumeşti. Da, nu te înjoseşti!

-          Atunci când mănânci shaorma de la Maverick (hehe, reclamă mascată, gen) de 1200 grame, adica un kg şi 200 de grame, mănânc-o stând undeva. Gura ta se dilatează, sosul se prelinge de pe faţă, pe haine, mişcările trupului sunt dubioase, deci per total…mănâncă shaorma aia acasă cu lumina stinsă sau stai jos!

-           

Senzaţii de toamnă

În ultima vreme sunt lipsită de trăiri emoţionale. Mă degradez spiritual ca o toamnă însetată de tristeţe. Carenţa lucrurilor îmbibate-n sentimente mă prefac într-o rocă de munte, adâncă şi necunoscută. Mă prăvălesc senzaţii nule, inferioare şi parcă merg în gol… Înaintez împinsă de gravitatea sufletului meu mistic spre orizonturi sumbre şi gri. Oare unde-i ieşire din acest univers groaznic de somptuos, căci pare a fi un lagăr criminal de frumos…

Perfecţiune

   Mi-e dor să scriu rânduri cu încărcătură emoţională, să caut perfecţiunea frazelor, prefăcând un personaj în cele mai frumoase ipostaze. Aş vrea o muză despre care mintea să evoce cele mai frumoase gânduri pe care să le transpun cu pasiune pe-o foaie de hârtie. Să apară perfecţiunea aceea atât de imperfectă. Să creez o lume imaginară, dar atât de reală. Să simt că este ca o culoare nedescoperită, să îi arăt asta şi să o descoperim împreună. Să surprindem locuri uitate-n lume şi să le însemnăm pe fiecare. Amprenta sentimentelor ce i le-aş purta, să fie reliefată spiritual veşnic, căci de-ar fi aşa, va fi pentru totdeauna.

Iubim

În momentul în care ne naştem, îmi place să cred că o facem din 2 motive: să iubim şi să murim. Să iubim familia, să iubim un băiat (sau fată, după caz) şi să ne iubim familia pe care ne-o clădim cu drag în timp. Să murim? Avem „povara” morţii din prima secundă de când ne-am născut. Iar acum că am lămurit aceste două motive, o să-l detaliez puţin pe primul.

Creştem cu gândul că vom avea o iubire toată viaţa. O singură iubire. Puţini dintre noi reuşim să avem acest lucru. Majoritatea trece prin ceea ce am trăit şi eu. Avem atâtea replici ale iubirii pe care o oferim. Dăruim cu porţia în unele cazuri. Dramatizăm iubirea de câteva ori…şi tot aşa. Am realizat că nu poţi iubi la fel. Poţi iubi cu aceeşi intensitate, însă să nu poţi da ceea ce ai dat odinioară. Fiecare persoană pe care-o iubeşti, o iubeşti altfel. Da, şi încă ceva…nu voi mai fi niciodată cea care te iubea cândva, voi fi replica mea, însă mai evoluată, din punct de vedere sentimental şi mintal.

Dragi călători,

Călător fidel şi disciplinat al METROREX-ului, îmi duc trupul plictisit şi adormit în fiecare zi, de luni până vineri, în Pipera. Fiecare dimineaţă petrecută în maşinăriile subteranului aduce figuri pe care le-am remarcat de-a lungul călătoriilor matinale către job-ul stresant pe care-l am. Sunt oameni trişti, oameni la fel ca mine, plictisiţi şi adormiţi. Sunt femei cu punguţe imprimate cu brand-uri cunoscute de haine şi produse de make-up pline de mâncare. Sunt bărbaţi conectaţi la muzica din mp3, mă rog, sunt în urmă, voiam să spun din Ipad şi mai există mix-ul cu tablete şi cărţi. Şi mai sunt eu. Eu care caut cu privirea persoanele cu care mă văd aproape zilnic în metrou şi cu care nu mă cunosc personal, dar m-am obişnuit cu ele. Atunci când nu-i văd,a proape că mă-ntreb unde sunt şi de ce nu sunt J). Pun pariu că şi ei au observat existenţa mea, căci aproape că ne salutăm. Hai să scriu succint despre acelea câteva persoane! Un băiat înalt, brunet, tuns 1 cu o barbă uşoară care arată bine pe faţa lui, cu-un bagaj în mână, îmbrăcat sport şi care mai citeşte câteodată. Acest baiat dă impresia că s-ar duce la sală. Are undeva la 27 de ani şi ia metrou ca şi mine, de la Politehnică până la Pipera. E chiar drăguţ, aş putea spune.

Mai este un domn, pe la vreo 45 de ani care are pe mâna stângă un tatuaj cu 2 fetiţe superbe şi mai jos un text pe care nu am reuşit să-l citesc. Aş arăta creepy încercând să-i citesc de pe mână, iar asta s-ar întâmpla dacă m-as apropia foarte tare, deci NOT. Este un domn micuţ de înalţime, tuns 0 şi îmbrăcat sport c-o gentuţă mică, stil borsetă. Ah, şi ascultă muzică rock, căci am auzul fin şi aud ce urlă în căştile vecinilor de vagon. Cred că are o poveste impresionantă şi cred că-şi iubeşte enorm familia. Jos pălăria! 

Nu toată lumea este atât de receptivă dimineaţa, aşadar vă voi spune de un băiat până-n 30 de ani, blonduţ cu părul cam lung, adică tuns 4-5-6, nu mă pricep J) care e atât de serios, încât nu schiţează nici un gest. E sigurul care-mi pare hater. E înalt, slabuţ, serios, blond, cu-o geantă purtată pe umăr şi îmbrăcat normal. Da, aici s-ar identifica mulţi, ce-i drept.

Ei bine, este şi-o persoană pe care o cunosc personal şi care în tinereţile mele îmi plăcea. Mi-e aiurea să mă bag singură în seamă, dar dacă-mi citeşte blog-ul, ştie că despre el vorbesc. Ia atitudine!!! J)

Cam acestea-s principalele persoane cu care interacţionez spiritual în metrou J). Ştiu, cred că v-aţi pierdut vremea citind acest post, dar simţeam nevoia să scriu despre ei. Cine ştie! Poate-mi citesc blog-ul!!! J))

Of, gata, am terminat, e timpul să profit că-s în concediu, să merg în Cişmigiu la ora 11 în mijlocul săptămânii şi să beau singură un fresh pe-o terasă draguţă din Centru Vechi.

Despre mine

   Am acest blog de ceva ani, ani în care nu am scris nicio clipă vreun articol în exclusivitate despre mine. Am scris despre trăirile mele, sentimentele mele, întâmplările mele, dar...nu despre mine. M-am ferit să-mi ascund, oarecum, identitatea. Am vrut doar să scriu, să mă eliberez, iar acest „colţisor” al meu a fost primitor şi călduros. Am scris despre tine, despre noi, despre viitor...în cele mai melodioase moduri, cele mai mlădioase fraze, dar...nu despre mine.

   O să-ncep prin a vă dezvălui un mini secret... Blogul acesta reprezintă rezumatul unor capitole pe care voi încerca să le editez într-un mod non-profit, aşa, pentru sufletul meu, pentru persoanele importante din viaţa mea, pentru...bătrâneţea mea. Vor fi nişte capitole vii, dar moarte pentru multe persoane care au trecut prin viaţa mea şi care au ştiu să-şi aşterne un cort fragil în mintea mea. Cei care se vor identifica, vor zâmbi fâşneţ, chiar şi-atunci când îi trântesc cu superficialitatea cuvintelor învechite pentru că vor şti, chiar şi aşa...că au însemnat ceva.

   Ceea ce mai doresc să ştiţi este că familia mea este cea mai importantă parte a vieţii mele. O să le mulţumesc părinţilor mei până-n ziua în care voi fi doar amintiri. Sunt ceea ce sunt datorită lor. Da, în totalitate. Tatăl meu reprezintă tot Universul pentru mine, iar mama reprezintă Aerul pe care-l respir, sora mea, aşa răutacioasă cum e ea, reprezintă Apa fără de care n-aş putea trăi. Îmi place să spun că semăn cu tata, îmi place să spun că am luat bunătatea mamei şi, cel mai mult, îmi place să spun că n-am luat nimic de la sora mea (este mai mare cu 2 ani) J). Mi-e atât de greu să scriu ceva despre ei, simt că n-aş acoperii tot ceea ce vreau să spun, simt că nu este suficient... Aşadar, o să vă mai spun succint că tatăl meu este cel mai puternic om pe care l-am cunoscut, este cel mai impunător, modelul pe care vreau să-l urmez, chiar şi aşa dur cum pare la prima vedere. Mama mea este cea mai blândă mama de pe pământ, cea mai bună prietenă (alături de Alina B.), cea care mă iartă de fiecare dată, chiar dacă sunt ironică, nervoasă şi toate cele. Sora mea este cea mai frumoasă, e desteaptă şi foarte răutacioasă. Da, atât despre ea, căci apoi mă şantajează cu poze de când eram mică şi grăsună. J)) O să revin asupra acestei părţi în care vorbesc despre ei, despre cele mai importante persoane din viaţa mea...pentru că merită, merită, merită, merită...până la cer şi de un milion de ori înapoi!

   Cred că din ceea ce am scris, reies multe lucruri despre mine...de la sensibilitate la devotament, dar o să vă spun cât se poate de scurt, parcursul vieţii mele. Am fost un copil cu ochelari, defect căpătat pe la vârsta de 2 ani, când m-au dus ai mei la mare şi am plâns atât de mult...încât s-au certat ochii. Prin clasa a 5-a nu mai aveam ochelari, eram o puştoaică mică şi îndesată, dar populară. Eram rockeriţă. Eram o rockeriţă într-o şcoală din Rahova, mai exact 280, când Hadrian copilul minune (not) era în vogă cu of, viaţa lui. Da, eram o ciudată printre atâţia copilaşi drăgălaşi. A fost o perioadă frumoasă, am fost exmatriculată, am fost corigentă la muzică (pentru că îi spusesem profei de muzică, o doamnă f bătrână, blondă şi rujată că ea cântă la harpă. Da, n-avea simţul umorului şi uita că preda muzică, iar harpa este un instrument muzical), am fost corigentă la română (oho, din atâtea motive...puerile). Apoi, am intrat la liceu. Acolo am întâlnit prietenii pe viaţă, prima iubire, modele de urmat. Acolo am întâlnit-o pe Alina, prietena mea cea mai bună. Această fată m-a primit acasă la ea, pe perna ei. Pe această fată am împins-o în faţa troleului, metroului, lacurilor, bineînţeles, în glumă. Pe această fată o iubesc. Aici am întâlnit-o şi pe scriitoarea, fosta mea profă de română, Georgiana Sârbu. Atât de micuţă, dar atât de deşteaptă. Mi-era drag să-nvăţ, aducea frumuseţea literaturii şi criticii literare. Am avut-o profă doar în clasa a 11-a pentru ca din a 12-a a fost înlocuită de-o scorpie aka Morticia. Mi-aduc aminte că-n prima zi de şcoală din a 12-a, când am aflat, am plâns şi i-am trimis un sms emoţionant, în care-i spuneam că nu vreau să plece şi că voi face tot posibilul s-o readuc la clasa mea. Mi-aduc aminte cum această Morticia mă întreba ce am cu ea, de faţă cu toţi colegii...şi cum intram în clasă fară să spun nimic. Cu toate astea, deşi era un tiran, am avut numai note de 8, 9 şi 10. Cu toate astea, mă salută pe stradă şi mă întreabă ce fac...chiar şi acum, după atâţia ani. Cu toate astea nu-mi pare rău, dar recunosc că i-am oferit o răutate aproape gratuită. Anyway, Georgiana Sârbu a devenit prietena mea şi îi mulţumesc şi ei pentru ceea ce sunt astăzi. Revenind, în liceu, visam să fiu jurnalist sportiv pentru că am iubit sportul de când mă ştiu. Stadionul Ghencea mi-era casă. Visam să fiu şi doctor veterinar, pentru că iubesc multe pufoşenii. Visam să fac reclame, căci mi se păreau prea simple cele din ţară. Visam să fiu scriitoare, căci scrisul înseamnă eliberare şi plăcere. Cu toate acestea, am urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, specializare Publicitate, din cadrul Universităţii din Bucureşti, iar acum lucrez la cea mai tare agenţie de publicitate de tip BTL din România. Visez să am o carieră solidă, visez să revin cândva la marea mea iubire, jurnalismul sportiv şi visez să văd lumea. De obicei, ceea ce visez, devine realitate, căci sunt o persoană cu picioarele pe pământ, aşadar am vise realizabile. Ah, dar nu doar d-asta...sunt al naibii de norocoasă. Câştig, iar viaţa trişează în mod pozitiv pentru mine.

   Poate am omis multe aspecte, de fapt, da, am omis. Am omis pentru că am scris deja suficient despre restul persoanelor din viaţa mea în articolele de-a lungul acestor ani, iar din acestea rezultă foarte multe lucruri despre mine, despre caracterul meu...

   Am vrut să fie un articol drăguţ şi vesel...o să urmeze un altul în care voi scrie despre persoanele care nu s-au regăsit aici şi felul în care au contribuit ele în viaţa mea, caracterul meu...pe scurt, lucruri despre mine.

   Love u guys.

Despre Băsescu şi alţi demoni

Întotdeauna m-au interesat aspectele generale şi importante ale politicii din ţară. Astăzi, referendum, demiterea preşedintelui. Interesant. De când s-a pus problema demiterii lui Băsescu am tot întrebat cunoscuţi, prieteni, colegi ce vor vota şi de ce. Am auzit tot felul de păreri, unele indignante, unele puerile, unele absurde, unele îndreptăţite şi am realizat că votul este influenţat de caracter şi de felul în care individul se indentifică cu persoana în cauză. Poate o să jignesc în acest post, însă am observat că oamenii aroganţi, oamenii care, de obicei, se complac şi care-s nişte tauri încăpăţânaţi preferă să voteze cu „NU” sau deloc. De ce? Am auzit diferite motive, printre acestea sunt: „Cum, frate, să votez cu „DA”, altul mai bun decât Băsescu nu e!!!!”, „Crin Antonescu n-are stofă (are bumbac) de preşedinte!!!”, „Cum???!!! Să vina USL-ul la putere??? Comuniştii aia?!?”, „Oricum vor fura şi aştia la fel cât au facut-o PSD-ul” etc etc.

Dragilor, altul mai bun ca Băsescu? Nu există doar un altul, ci există ALŢII mai buni. N-o avea Antonescu material textil de preşedinte, însă după 3 luni (din ce ştiu eu) de la demiterea preşedintelui se fac alegeri să vină unul tare în sofă. Comunismul s-a dus demult, de 22 de ani, vă spun eu că m-am născut când a început revoluţia. Pe ce lume trăiţi? Staţi cumva la coadă să mâncaţi parizer? Sunteţi limitaţi dacă încă trăiţi cu acestă impresie. Toţi fură. Îndiferent de cine va fi putere, doar că unii fură mai mult, alţii mai puţin.

ESTE VORBA DESPRE SCHIMBARE. Nu ştim cum va fi cu altcineva, însă ştiu că trăiesc într-un sistem bolnav, un sistem care a tăiat din PENSII, un sistem care lasă bugetarii cu ochii în soare. Dacă vouă v-a fost bine în toţi aceşti ani...atunci da, mergeţi la vot şi puneţi ştampila pe „NU”, iar dacă nu v-a fost bine, puneţi ştampila pe „DA”, un DA pentru schimbare...şi nu pentru scenariile S.F. pe care le aveţi. Poate o fi mai bine, poate mai rău, nu ştiu, dar măcar încercăm să facem CEVA.

Zori de zile

Mmmm...şi ce-aş mai sta pe-o terasă cu tine într-o zi de miercuri dimineaţă. Să te uiţi la mine cât de fandosită sunt cu ochelarii de soare şi cu părul cu aspect neglijat în vânt. Să mă pun pe partea cu soare, să trişez puţin, să flirtez cu soarele şi să-şi pună amprenta pe mine. Să îţi spun că mi-e cald şi tu să-mi răspunzi „şi mie!”. Să te trezesc la 7, doar aşa, să beau un fresh cu tine, pe-o terasă uitată în mijloc de săptămână. Să te văd cum îţi sprijini piciorul de scaunul alăturat, de somn şi de uşor sictir. Hai că eşti drăguţ, dar parcă îi duc dorul lui Robbie Williams care-mi cântă în fiecare zi în metrou şi metrou.

Carte uitată

Şi-mi repeţi că sunt cel mai bun lucru din viaţa ta, mi-ai spus-o prin toate mijloacele posibile... Nu întelegi că-s doar o perioadă, o carte din biblioteca vieţii tale. Am fost trimisă sa te-nvăţ să te eliberezi de crusta malefică a sufletului tău, am făcut-o...şi-am plecat. Nu mai ai pagini, nu mai ai cerneală...nu mai poţi scrie nimic bun din ce a rămas în mine. Vei vedea alb în faţă, te voi ţine pe loc, te voi răni, mă voi juca cu sentimentele tale precum zarurile care se lovesc de tablă. N-o să fac decât să-ţi distrug mitul. Mit ce să regăseşte în fiecare capitol din viaţa ta...în viaţa mea. Fă-mă o poveste, un basm, fă-mă caracterul negativ, fă-mă fatală...căci nu-s departe de asta, mai ales...în cartea ta.

Eşti

   Eşti ca o ploaie de vară...o ploaie scurtă, răcoroasă, de care ai nevoie atunci când calci pe asfaltul moale şi încins de razele supremului Soare. Eşti mirajul unei adieri de vânt pe-un câmp de flori de mac...o senzaţie fină şi trecătoare, înşelătoare, dar cu o puternică senzaţie de libertate. Eşti ca ziua de mâine...cu gânduri mai bune, cu speranţe, cu mintea plină şi obosită. Eşti ca o noapte de vară...caldă, primitore, dar ascunsă. Eşti un clişeu, dar unul frumos şi melodic, unul pe care nici tu nu-l înţelegi, dar îl foloseşti. Eşti o minciună somptuoasă...şi cu asta am zis tot.

Despărţiri - Georgiana Sârbu

   Aţi trăit vreodată senzaţia vie pe care ţi-o dă vocea interioară atunci când citeşti o carte? Ei bine, pot să mă laud că tocmai am terminat un roman care transmite indignare, din al meu punct de vedere, deocheat, revoltător şi plin de situaţii în care te vezi, te-ai văzut sau ai dori să NU te vezi. Am citit romanul cu vocea caldă a scriitoarei, profei de română, prietenei Georgiana Sârbu. Frazele curgeau curios de repede cu timbrul ei, ceea ce mă bucură şi ceea ce m-a făcut să nu las cartea din mână până la ultima pagină. Am fost prinsă într-o umbră de recunoaştere...  Am râs, am suspinat, m-am regăsit şi m-am întristat. Pasaje grele m-au făcut să-ndur secunde îngheţate de duritatea cuvintelor: „Miros dulce şi greţos de abator. Fusese cusut, calota craniană aşezată la loc, puzzle refăcut. Şi-atunci când m-a, apropiat cu hainele noi, ca să-l îmbrac, am văzut. Am văzut. E singurul fişier pe care l-aş sterge din memoria mea. Într-o găleată erau aruncate intestinele (când vorbim de animale le spuneam maţe, dar acum termenul mă face să-mi smulg carnea de pe mine!) şi creierul, gelatinos. Atât am zărit eu. În grămada sângerie probabil că se aflau şi ficatul şi splina şi ultimul Big Mac înghiţit cu o oră înainte să moară.”. Capitolul se numeşte „Cristi”. Este vorba despre fratele Norei, personajul spumos al romanului,  care a murit prematur într-un accident de maşină.

   Am mai surprins o parte haioasă în acest roman care m-a făcut să râd uşor tâmp şi care mi-a rămas în memorie. Face parte din capitolul „Corpul tău nu-mi mai spune nimic” unde Nora vorbeşte cu prietenele ei despre despărţirea „dramatică” de B., prima iubire: „Magda a continuat pe alt stil: -Câteodată, noi, femeile mai cu carte, avem o predispoziţie spre deznădejde. Ni se pare nouă că, vezi Doamne, suferind profund, suntem superioare, nouă, bărbaţilor noştri, prietenilor, lumii, în general. Ni se pare nouă că suferinţa sterge de pe noi umbra banalului. Literatura asta care cică ne-a făcut mai deştepte...ne face complice la măcinarea propriului suflet. Scapă puţin de imaginile cu el, alungă-le...Nu te mai chinui atâta...”.

   V-aş mai spune câteva pasaje frumoase din carte, unele de-a dreptul scandaloase, dar caracterul meu plin de pudoare vă-ndeamă să vă clătiţi singurei ochii prin capitolele „Porno”, „Bine aţi venit la sfânta mănăstire!” sau „Cum să faci bani cu păsărica”. Nu săriţi să încadraţi romanul la categoria roman erotic, trivial, deşi denumirile acestor capitole v-ar împinge la asta. Nu. Este folosit un limbaj de zi cu zi, pe care-l auzim cam peste tot. La muncă, la şcoală, în tramvai, în melodii.

   Aşadar, vă recomand acest roman, fără supradoză de subiectivism şi implicare sentimentală. Este „un roman despre bucuriile şi suferinţele vieţii”, precum a fost scris pe prima pagina a romanului în autograful cu care mă voi lăuda până şi nepoţilor mei.

Visare

Şi mi-e dor de tine, simt asta prin fiecare por al pielii mele...fiori dulci amărui, gândindu-mă la a ta atingere atentă şi grijulie. Privirea limpede dintre noi, contrasul ochilor care ne atrag într-un joc ameţitor de periculos...

Sărutul dintre noi este atât de perfect, se-mbină cu fiecare mişcare lascivă a trupurilor noastre, iar atunci când mă îmbrăţisezi cu braţele tale impunătoare...mă simt mică şi neajutorată, dar ocrotită şi poate...uşor iubită.

Trăiesc un vis cu consecinţele unui cosmar, dar frumos şi...ireal.

Război utopic

Un război interior şi exterior se contopesc ca doi părtaşi, iar ţinta umilă sunt eu. Se trage şi se urlă, se plânge şi se strânge din dinţi ca pe-un câmp al eroilor morţi salvând trăirile morale. Ca o piele smulsă de pe oase, ca un semn pe viaţă... Ca o bătaie de infarct, ca mâna rece a deşertului într-o noapte cu cer roşu. Creionez în minte decorul unei lumi himere, cu creaturi frumoase, cu linii conturate, îngroşate până la ruperea imaginară a părţii fizice. Sunetele-s pline de plumb, mă sfâşâie şi simt fiori pe spatele curbat. Mă pun la zid şi tac... Asta e realitatea, d-apoi un vis? :)

Ce mai fac...

Este târziu, mult mai târziu decât ţi-ai putea închipui...şi beau dintr-o ceaşcă de cafea, mică şi albastră, o licoare amară, c-o tentă dulce şi-un miros seducător. Mă-ntind pe canapea şi mă-ntorc cu capul spre marginea ei, îmi atârnă părul des, negru, lung şi greu...duc mâna prin el şi mă gândesc cum trec anii, cum uit, cum trăiesc... Superficialitatea fină pune stăpânire pe mine când realizez că nu mai am timp... Nu mai am timp de tine, nu mai am timp de noi, nu aş avea timp pentru noi şi poate ca nu vreau să am timp... Aş avea timp pentru mine, dar sunt prea egoistă cu mine şi-l amân...pentru...nimeni. Mă ridic şi merg cu picioarele goale pe parchetul din cameră...deschid laptopul şi ascult muzică... Fiecare cuvânt din melodii poate spune ceva. Love, heart, feel, speechless, he, she, nothing, young... Atâtea şi atâtea cuvinte. Odinioară spuneam că fără cuvinte nu există confirmare a unor trăiri, sentimente, admiraţie, dar când sunt doar cuvinte...ce se-ntâmplă? Se anulează tot. Este interesant cum cuvântul şi fapta se anulează una pe cealaltă atunci când nu-s alăturate... De-ai şti cât mă mint... Oare te mint şi pe tine? Ce zici? Ştii bine că nu, mereu îmbin ceea ce am scris mai sus. Mă mint pe mine, nu pe tine... Iar o incongruenţă de sentimente trezeşte în mine dorul faţă de... Mă suscită şi mă gândesc că poate ar fi mai bine să... Mi-e somn, noapte bună!

My confessions

Comercianţi de vise, de lucruri ireale, profit maxim din ceva ce nu există, dar ai impresia că există. Asta facem de cele mai multe ori în viaţă, voluntar sau involuntar. Jocuri diabolice, plăceri nejustificate şi sentimente deşarte. Greşeli voite, ilegalitatea faptelor ce nu pot fi condamnate..ah, şi câte aş mai putea spune... Sunt regina de pe tabla rigidă de joc, te elimin, te provoc, te blochez, iar tu mă instigi la cele mai periculoase mişcări. Te plimbi pe „harta” meciului tensionat, îţi schimbi locul, dar culoarea ba. Cauţi spaţii, dar încerc să te ţin la distanţă, încercând să câştig acest joc patologic, fără nicio mişcare. Te transpui în fiecare piesă, vrei să te afli în toate posturile... Te elimin uşor cu fiecare greşeală pe care nu-ţi dai seama c-o faci, din cauza dorinţei surde de a ajunge la mine. Eşti singur în dispută, în faţa mea... Dragul meu, şah mat!

Frozen

Parcă aş fi dintr-o eră glaciară, materia vie acoperită de greutatea gheţii, mii de ani ar fi trecut, dar totul este static... Oglindă peste tot, albastru întruchipat, strălucirea perfectului. Alură de femeie în fragilitatea copacilor, acoperiţi de pofta naturii. Luna se priveşte ca o stăpână într-un orăşel părăsit. Singură, repulsivă şi demult uitată... Exită aerul pus în mişcare, sunt sufletele voastre, sunt sufletele din sufletul meu... Se plimbă stinghere, fără destinaţie, fără înfăţişare... Luna, gheaţa şi suflarea voastră se contopesc într-o poveste de basm, una a cărei sfâşit nu există.

Scrisoare în avans

Te vei simţi special atunci când îmi voi îndrepta privirea blândă spre tine, o să ridic capul cu drag spre a te privi şi a-ţi şopti drăgălăşenii. Vei simţi siguranţa pe care ţi-o voi transmite când în braţe te voi stânge cu atâta patimă. Te vei simţi fericit atunci când cu delicateţe şi uşoare urme de timiditate infantilă îţi voi promite cele mai frumoase vise realizabile. Te voi face bucuros atunci când îţi voi face declaraţii cum numai eu ştiu, iar tu, pierdut în cuvintele mele însemnate cu dragoste, vei zâmbi şi vei născoci ceva lent. Te voi face mândru, doar simpla mea prezenţă, felul meu cochet şi mă voi plimba prin faţa ta, ca o pisică care doreşte atenţie, iar tu, îmi vei spune că sunt frumoasă, o să-ţi zâmbesc şi-am să te sărut. Te vei simţi iubit atunci când mă vei suna, noaptea târziu, uşor beat şi-o să râd de tine, spunându-ţi să vii acasă. Mă vei călca pe-un picior când pe Eric Clapton o să mă inviţi la dans, după efectul unui whisky bun, dar nu-i nimic, voi şti că doar aşa dansezi tu. Aş mai avea atâtea să-ţi spun, să te induc în starea unei poveşti aproape ireale, dar...apoi, ce-o să-ţi mai scriu? Vreau doar să-ţi spun că te voi iubi incomensurabil, dragul meu viitor.